Becali ar putea afla astăzi dacă i se reduce pedeapsa

Gigi Becali cu degetele la cap. (Captură youtube.com.)
Loredana Diacu
13.08.2014

Gigi Becali ar putea primi miercuri verdictul cu privire la contestaţia sa faţă de perioada de executare a pedepsei la care a fost condamnat. Dosarul se află pe rol la Tribunalul Constanţa, magistraţii urmând să se pronunţe în cursul zilei de miercuri.

Fostul finanţator al Stelei care-şi ispăşeşte la Poarta Albă o sentinţă de 3 ani şi 6 luni a cerut în instanţă, în urmă cu peste o lună, să-i fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de executat, argumentând că, potrivit prevederilor noului Cod Penal, nu mai este incriminată acuzaţia de dare de mită ce i-a fost adusă în dosarul 'Valiza'.

Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, trei ani reprezentând pedeapsa în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării, la care s-au adăugat alte şase luni după condamnarea în dosarul "Valiza" şi în cel cu privire la sechestrarea persoanelor care i-au furat maşina.

Potrivit hotnews, în motivarea cererii sale de reducere a perioadei de închisoare pe care o are de executat, George Becali le-a explicat magistraţilor că el a fost de bună credinţă în urmă cu şase ani, când a încercat să-i "premieze" pe jucătorii Universităţii Cluj (cu 1,7 milioane euro), pentru ca aceştia să îşi apere corect şansele în faţa jucătorilor de la CFR Cluj, astfel încât Steaua să câştige campionatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor