Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul României pentru concretizarea mandatului CPI

Epoch Times România
15.11.2012

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a condus delegaţia română participantă la cea de-a XI-a sesiune a Adunării Statelor Părţi la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI), la Haga, unde a reiterat sprijinul României pentru concretizarea mandatului CPI.

În intervenţia sa, în cadrul segmentului la nivel înalt al dezbaterii generale cu tema ”A zecea aniversare de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma: provocări viitoare”, şeful delegaţiei române a subliniat că acest moment aniversar reprezintă nu doar o ocazie pentru a evidenţia realizările deosebite ale Curţii Penale Internaţionale, ci, mai ales, un bun prilej pentru o dezbatere substanţială privind perspectivele activităţii acesteia şi rolul esenţial pe care statele îl au în susţinerea CPI pentru îndeplinirea mandatului său, se arată într-un comunicat al MAE.

În acelaşi timp, Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul României pentru concretizarea mandatului CPI, subliniind, în context, importanţa universalităţii Statutului de la Roma pentru asigurarea eficienţei actului de justiţie. ”Fiecare pas spre universalitatea acestuia va reduce în mod semnificativ riscul impunităţii şi va contribui la consolidarea păcii şi a stabilităţii”, a spus oficialul român,

De asemenea, din perspectivă istorică, a fost amintită şi contribuţia deosebită a ilustrului diplomat şi jurist român Vespasian Pella (1897-1952), unul dintre principalii fondatori ai dreptului internaţional penal şi promotor al creării unei curţi penale internaţionale cu caracter permanent, în contextul împlinirii a 115 ani de la naşterea sa şi respectiv a 60 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. ”La zece ani de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma, activitatea Curţii Penale Internaţionale, precum şi faptele statelor părţi trebuie să continue să se completeze, în scopul consolidării acestei instituţii singulare, întrucât acest moment reprezintă doar o etapă dintr-un drum dificil. Acest drum a fost iniţiat cu multe decenii în urmă, când vizionari precum ilustrul diplomat şi jurist român Vespasian Pella, de la a cărui naştere se împlinesc, în anul 2012, 115 de ani (…) susţineau idealurile justiţiei penale internaţionale şi promovau în mod constant ideea unei curţi penale internaţionale, care astăzi reprezintă o realitate tangibilă”, a subliniat Bogdan Aurescu.

Cu prilejul participării la sesiune, secretarul de stat a avut o întrevedere cu ambasadorul Tiina Intelmann, preşedintele Adunării Statelor Părţi, în care au fost discutate principalele linii de acţiune legate de activitatea viitoare a CPI, cu accent pe contribuţia României în calitatea sa de facilitator pentru atingerea universalităţii CPI, postură asumată în 2011 şi în 2012.

Curtea Penală Internaţională este prima şi totodată singura instanţă penală internaţională permanentă. Această instituţie a fost înfiinţată prin Statutul de la Roma al CPI, adoptat la data de 17 iulie 1998, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. În prezent, 121 de state sunt părţi la Statutul CPI.

CPI este complementară jurisdicţiilor penale naţionale, competenţa acesteia fiind limitată la crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale: crima de genocid, crimele împotriva umanităţii, crimele de război şi crima de agresiune.

România a semnat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale la data de 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002, fiind unul dintre statele care au contribuit direct la intrarea în vigoare a Statutului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor