Bolsonaro, internat într-un spital din Florida. Mai mulţi democraţi americani cer expulzarea acestuia din SUA

Jair Bolsonaro
Jair Bolsonaro (Getty Images)

O serie de politicieni americani democraţi sunt indignaţi de faptul că fostul preşedinte brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro locuieşte confortabil în Florida încă de luna trecută, în condiţiile în care, în weekend, protestatarii au luat cu asalt clădiri guvernamentale în capitala Braziliei, relatează site-ul de ştiri Zero Hedge.

Aceasta în condiţiile în care luni au apărut informaţii conform cărora Bolsonaro a fost internat într-un spital de lângă Orlando, potrivit unor surse media braziliene:

Jair Bolsonaro tocmai a fost internat la AdventHealth Celebration, un spital cu 220 de paturi de lângă Orlando, Florida, acuzând dureri abdominale severe. De la intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o după înjunghierea din 2018, Bolsonaro a fost spitalizat de câteva ori din cauza unor dureri abdominale. Cea mai recentă a avut loc în noiembrie, când a fost internat la Spitalul Forţelor Armate din Brazilia. În lunile ianuarie şi martie ale anului trecut, fostul preşedinte a fost afectat de aceeaşi problemă.

De asemenea, Reuters a relatat duminică târziu că "ameninţarea imediată pentru Bolsonaro ar fi dacă viza sa americană ar fi revocată" - ceea ce l-ar forţa să fie nevoit să părăsească SUA, unde se află în siguranţă, într-un moment de haos crescând în Brazilia şi în timp ce oficialii din tabăra preşedintelui Luiz Inacio Lula da Silva îi cataloghează pe Bolsonaro şi pe susţinătorii săi drept "terorişti".

"Un oficial consular american, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat că Bolsonaro a intrat aproape sigur cu o viză A-1, care este rezervată şefilor de stat. O a doua sursă, un fost diplomat american de rang înalt, a opinat, de asemenea, că este aproape sigur că Bolsonaro a intrat cu o viză A-1", notează Reuters, citând oficiali americani.

"În mod normal, A-1 este anulată după ce beneficiarul părăseşte funcţia. Dar cum Bolsonaro a părăsit Brazilia şi a intrat în Statele Unite înainte ca mandatul său să se încheie, oficialul a suspectat că viza A-1 este încă activă", a continuat raportul.

Duminică, The New York Times a oferit detalii despre locul unde aparent se află în prezent Bolsonaro:

Confruntat cu diverse investigaţii din timpul mandatului său, Bolsonaro a zburat în Florida la sfârşitul lunii decembrie cu intenţia de a rămâne cel puţin o lună. El a stat în Orlando, locuind într-o casă închiriată, deţinută de un luptător profesionist de arte marţiale mixte, la câţiva kilometri de Disney World.

Bolsonaro a pus mult timp sub semnul întrebării fiabilitatea sistemelor electorale din Brazilia - fără dovezi - şi a refuzat să recunoască fără echivoc atunci când a pierdut în octombrie în faţa preşedintelui Luiz Inacio Lula da Silva, care a preluat funcţia la 1 ianuarie.

Dar într-un moment în care oficialii şi experţii pro-Lula, atât în Brazilia, cât şi în afara ei, cer urmărirea penală a lui Bolsonaro, comparând din ce în ce mai mult tulburările din weekend din Brazilia cu cele din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul din SUA, orice potenţială întoarcere iminentă a lui Bolsonaro în Brazilia ar fi probabil o propunere perdantă pentru el.

Dar chiar şi New York Times a recunoscut: "Cu toate acestea, înainte de a pleca spre Florida în ultimele zile ale preşedinţiei sale, Bolsonaro le-a cerut susţinătorilor săi să evite violenţa şi le-a sugerat să meargă mai departe".

Dar acest lucru nu a fost suficient pentru parlamentarii democraţi progresişti, care cer acum ca autorităţile americane să-l dea afară din Florida pe Bolsonaro.

"În urmă cu doi ani, Capitoliul nostru a fost atacat de fanatici, acum vedem ce se întâmplă în Brazilia", a declarat duminică seara deputata democrată Ilhan Omar, după ce protestatarii au luat cu asalt şi au jefuit palatul prezidenţial, Congresul şi Curtea Supremă din Brazilia.

"Solidaritate cu Lula şi cu poporul brazilian", a continuat Omar. "Democraţiile din întreaga lume trebuie să fie unite pentru a condamna acest atac la adresa democraţiei. Bolsonaro nu ar trebui să primească refugiu în Florida".

Şi, bineînţeles, Alexandria Ocasio-Cortez (D-N.Y.) a intervenit şi ea duminică, spunând că "SUA trebuie să înceteze să-i mai acorde refugiu lui Bolsonaro în Florida".

AOC a adăugat: "Trebuie să fim solidari cu guvernul ales în mod democratic al lui Lula".

La rândul său, democratul Joaquin Castro şi-a exprimat opinia cu privire la protestele anti-Bolsonaro, folosind chiar cuvinte grele precum "terorişti" şi "fascişti".

Între timp, armata braziliană a fost nevoită să intervină împotriva protestatarilor pro-Bolsonaro şi a celor care se revoltă, fiind efectuate în continuare sute de arestări. "Investigaţiile vor continua până când ultimul membru va fi identificat", a declarat poliţia, după ce a evacuat clădirile guvernamentale.

Unii experţi americani şi brazilieni vorbesc chiar de "extrădarea" lui Bolsonaro, însă Casa Albă a transmis, luni, că nu a primit nicio solicitare oficială din partea Braziliei legată de fostul preşedinte.

Consilierul pe probleme de securitate naţională Jake Sullivan a declarat că administraţia Biden nu este în contact direct cu Bolsonaro, "aşa că nu pot vorbi în mod definitiv despre locul unde se află acesta".

"Nu am primit, deocamdată, nicio solicitare oficială din partea Guvernului brazilian legată de Bolsonaro", a adăugat Sullivan.

Totodată, Bolsonaro şi refuzul său de a face o concesie formală suficient de clară după victoria lui Luiz Inacio Lula da Silva, în cele mai strânse şi mai aprig disputate alegeri din ultimele decenii, au fost condamnate pe scară largă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe