Cadoul făcut de Parlament funcţionarilor "penali". CCR amână o decizie pe sesizarea lui Iohannis

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 23 ianuarie, dezbaterea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis pe tema legii prin care majoritatea parlamentară a decis ca funcţionarii publici trimişi în judecată, inclusiv pentru infracţiuni de corupţie sau de serviciu, nu vor mai fi suspendaţi din funcţie. Mai mult, funcţionarii publici deja suspendaţi din funcţie în momentul trimiterii în judecată ar urma să-şi reia activitatea în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Mai exact, este vorba despre legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Legea a fost adoptată pe 14 noiembrie 2017, când Camera Deputaţilor a respins obiecţiile formulate de şeful statului în cererea de reexaminare a acestui proiect, adoptat iniţial de Parlament în iunie 2016.

În sesizarea adresată CCR, şeful statului invocă încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală.

Redăm comuniatul Preşedinţiei pe acest subiect

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost transmisă Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 25 noiembrie 2017. Având în vedere obiectul de reglementare, precum şi conţinutul normativ, considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici contravine prevederilor art. 1 alin. (3) - (5), art. 16 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Constituţie şi, în consecinţă, este neconstituţională pentru motivele prezentate în continuare.

1. Abrogarea suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public ca urmare a trimiterii în judecată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Constituţia României

a. Diminuarea standardelor de integritate, componente ale statului de drept - art. 1 alin. (3) şi alin. (4) din Constituţie

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că sancţiunea prevăzută de art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr.188/1999, cea a suspendării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2013 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportat la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 09 aprilie 2013, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1553/2011 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 95 din 07 februarie 2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1593/2011 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 58 din 24 ianuarie 2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 500 din 07 iulie 2015, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 219/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 416 din 11 iunie 2015).

Ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, „nu se pune problema nerespectării prezumţiei de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 48/2003 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 192 din 26 martie 2003). Această sancţiune este una temporară şi urmăreşte un scop legitim, fiind în concordanţă cu exigenţele constituţionale. Funcţionarul public al cărui raport de serviciu a fost suspendat îşi reia activitatea în conformitate cu art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal. De asemenea, respectivului funcţionar public îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Prin raportare la scopul legitim avut în vedere de legiuitor, măsura este justificată de necesitatea asigurării autorităţii şi integrităţii funcţiei publice.

Măsura suspendării raportului de serviciu vizează doar infracţiuni de o anumită gravitate: infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori situaţia unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face persoana ce deţine funcţia publică incompatibilă cu exercitarea respectivei funcţii publice.

Având în vedere că funcţia publică implică ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, standardele privind integritatea şi deontologia funcţionarului public trebuie să fie astfel stabilite încât faptele penale săvârşite de acesta în timpul ocupării unei funcţii publice să nu se răsfrângă asupra instituţiei publice. Aceste standarde privind integritatea şi deontologia profesională se menţin atât în situaţia în care există o condamnare definitivă a acestuia de către instanţa de judecată, fiind înlăturată prezumţia de nevinovăţie, cât şi în situaţia în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru infracţiuni de o gravitate deosebită, în acest ultim caz nefiind înlăturată prezumţia de nevinovăţie.

Cele două situaţii diferite reclamă soluţii juridice diferite pentru protejarea aceleiaşi valori sociale. Atunci când intervine condamnarea penală, deci o certitudine a comiterii infracţiunii, este înlăturată prezumţia de nevinovăţie şi raportul de serviciu încetează de drept. Atunci când intervine trimiterea în judecată, deci există o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea unor infracţiuni, nu este înlăturată prezumţia de nevinovăţie, dar nu se poate reţine că autoritatea şi integritatea funcţiei publice nu sunt afectate, motiv pentru care legiuitorul a instituit regula conform căreia se suspendă de drept raportul de serviciu pentru funcţionarul urmărit penal.

În acest sens, referitor la suspendarea din funcţie a funcţionarilor publici ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, Curtea Constituţională a reţinut că prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că autoritatea publică ce dispune măsura suspendării din funcţie nu pretinde că reclamantul a comis vreun act ilegal şi nimic din decizia sa nu indică vreo apreciere sau antepronunţare a vinovăţiei reclamantului cu privire la acuzaţiile penale aduse împotriva acestuia. Într-adevăr, suspendarea sa este obligatorie şi automată potrivit Legii nr. 188/1999, însă nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare este punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public, prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte (Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2015, anterior menţionată).

În consecinţă, elementul comun care conduce la protejarea autorităţii şi integrităţii funcţiei publice este faptul că funcţionarul public condamnat definitiv sau trimis în judecată nu mai desfăşoară efectiv atribuţiile de serviciu, fie cu caracter definitiv (în cazul certitudinii comiterii unor infracţiuni), fie cu caracter temporar (numai pe perioada în care a existat suspiciunea comiterii unor infracţiuni).

Cu privire la integritatea în funcţia publică, Curtea Constituţională a dezvoltat o amplă jurisprudenţă, arătând că exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice trebuie să se realizeze în coordonatele statului de drept: „Statul de drept presupune, pe de o parte, capacitatea acestuia de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea premisele pentru încrederea cetăţenilor în instituţiile şi autorităţile publice. Aceasta presupune obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale în special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public şi, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenţi publici sau privaţi care sunt învestiţi şi au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru îndeplinirea funcţiilor statului de către profesionişti care îndeplinesc criterii profesionale şi de probitate morală.” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 582/2016 referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 731 din 21 septembrie 2016).

Aşadar, abrogarea dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi (3), precum, şi a art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/199 – art. I pct. 18 şi art. I pct. 22 din legea supusă controlului de constituţionalitate - determină diminuarea standardelor de integritate cu privire la exercitarea unei funcţii publice şi afectează profund încrederea cetăţenilor în instituţii. Aceste standarde se constituie într-un element component al statului de drept şi al democraţiei constituţionale, valori supreme în cadrul unei societăţi democratice, consacrate la nivel constituţional de art. 1 alin. (3) şi alin. (4 ) din Constituţie.

b. Crearea unui privilegiu nejustificat şi încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie

Pentru protejarea integrităţii şi prestigiului funcţiei publice învestite cu autoritate de stat, legiuitorul a prevăzut suspendarea din funcţie la momentul trimiterii în judecată sau al arestului preventiv, pentru: membrii Guvernului – conform art. 109 alin. (2) din Constituţie; aleşii locali – art. 56 alin. (1) şi 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001; salariaţi - potrivit art. 50 lit. g) din Codul muncii; judecători şi procurori - potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) şi a1) din Legea nr. 303/2004; judecătorii constituţionali – potrivit art. 66 alin. (3) din Legea nr. 47/1992; notarii publici – potrivit art. 41 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 36/1995; practicienii în insolvenţă – potrivit art. 36 lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006; personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti - Legea nr. 567/2004 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 420 din 12 iunie 2015).

Aceste considerente sunt valabile şi în cazul funcţionarilor publici, sancţiunea administrativă a suspendării de drept a raportului de serviciu fiind una care întăreşte efectul disuasiv al protejării integrităţii în funcţia publică şi a încrederii cetăţenilor în persoanele care sunt învestite cu autoritate de stat.

Din categoria persoanelor amintite anterior cărora le sunt încredinţate funcţii publice, în sensul art. 54 alin. (2) din Constituţie, instituirea unui privilegiu cu privire la abrogarea cazului de suspendare a raportului de serviciu la trimiterea în judecată pentru funcţionarii publici trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional, aşa cum s-a afirmat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 86/2003 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 207 din 31 martie 2003 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 476/2006 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 şi art. 322 pct. 6 din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 599 din 11 iulie 2006).

Astfel, această măsură „are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2013, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1553/2011, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1593/2011, anterior indicate). Acest lucru este valabil în toate cazurile exemplificate, unde valorile protejate sunt integritatea şi prestigiul funcţiei publice, iar obiectivele unui stat de drept sunt cele de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea premisele pentru încrederea cetăţenilor în instituţiile şi autorităţile publice. De aceea, apreciem că instituirea unui astfel de privilegiu pentru funcţionarii publici în cadrul Legii nr. 188/1999 nu este unul justificat obiectiv şi raţional, încălcându-se prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

c. Încălcarea art. 54 alin. (2) din Constituţie - îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin persoanelor cărora le sunt încredinţate funcţii publice

O prevedere care elimină sancţiunea suspendării raportului de serviciu al unui funcţionar public trimis în judecată pentru infracţiuni de o anumită gravitate este de natură să aducă atingere standardelor etice şi profesionale necesare pentru persoanele învestite cu autoritate a statului, ceea ce încalcă art. 54 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice [...] răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin”. De altfel, se poate observa o contradicţie evidentă între cerinţele de probitate pentru ocuparea unei funcţii publice, condiţii stabilite de art. 54 din Legea nr. 188/1999 şi modificarea legislativă propusă, care permite menţinerea raportului de serviciu la trimiterea în judecată a funcţionarilor publici pentru săvârşirea unor infracţiuni de o anumită gravitate. În plus, prin art. II alin. (1) din legea dedusă controlului de constituţionalitate, funcţionarilor publici aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 94 şi art. 95 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, li se aplică dispoziţiile existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia celor care au fost suspendaţi în baza art. 94 alin. (1) lit. m), care îşi reiau raportul de serviciu la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dacă de la data dispunerii măsurii şi până la expirarea celor 30 de zile nu au fost supuşi unor măsuri privative de libertate.

Incriminarea faptelor în legătură cu serviciul şi a faptelor de corupţie sunt consecinţe ale protecţiei penale acordate unor valori sociale deosebit de importante, aspecte confirmate şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 582/2016, anterior menţionată. În cazul de faţă, sancţiunea suspendării raportului de serviciu face parte din mecanismele necesare în vederea realizării acestei protecţii, iar opţiunea legiuitorului de eliminare a acestei sancţiuni administrative aduce atingere în mod direct respectivei protecţii şi restrânge aplicarea cadrului de integritate pentru cei cărora le este încredinţată o funcţie publică. Slăbirea efectului disuasiv al măsurilor de protecţie a încrederii cetăţenilor în funcţia publică reprezintă o încălcare a art. 54 alin. (2) din Constituţia României.

2. Introducerea posibilităţii de delegare a competenţei de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor publice prin ordin al Preşedintelui ANFP – încălcare a art. 1 alin. (4 ) şi alin. (5 ) din Constituţie

Funcţionarii publici sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice, iar raportul de serviciu al acestora ia naştere, se execută şi se stinge în condiţiile Legii nr. 188/1999, lege cu caracter organic. Tocmai de aceea, dispoziţiile referitoare la organizarea concursului de recrutare se referă în mod intrinsec la statutul funcţionarului public. Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, „aspectele esenţiale ale ocupării posturilor funcţionarilor publici trebuie reglementate prin lege organică” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 172/2016 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 315 din 25 aprilie 2016).

Dispoziţiile art. I pct. 14 din legea supusă controlului Curţii Constituţionale - art. 58 alin. (9) din Legea nr. 188/1999 - introduc posibilitatea ca Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin ordin al preşedintelui, să delege autorităţilor sau instituţiilor publice competenţa de a organiza concursuri de recrutare şi promovare pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie, a funcţiilor publice de conducere de şef serviciu şi şef birou, precum şi a funcţiilor publice specifice asimilate acestora. Conform art. 58 din Legea nr. 188/1999, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere generale şi specifice în administraţia publică centrală, respectiv pentru o serie de funcţii publice de conducere din anumite domenii, în cazul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia locală, conform unei proceduri ale cărei elemente esenţiale sunt reglementate în legea organică.

Or, prin soluţia legislativă se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează raportul de serviciu, reglementat de legea organică, să fie delegat printr-un act administrativ. Aşa cum s-a statuat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 172/2016, anterior menţionată, „normele privind ocuparea posturilor de conducere trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate”. Considerentele reţinute în decizia menţionată se aplică şi în această situaţie, întrucât reglementarea posibilităţii ca un aspect esenţial al executării raporturilor de serviciu, competenţa de organizare a concursului, să fie delegat prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, lucru reţinut şi în alte decizii ale Curţii Constituţionale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 637/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 906 din 08 decembrie 2015, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 803/2016 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 34 din 18 ianuarie 2016). Aşadar, pe de o parte, prevederile punctului 14 din legea supusă controlului contravin art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat întrucât instituie posibilitatea ca preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să aprecieze cu privire la eliminarea competenţei legale a ANFP de a organiza conform procedurii legale concursurile de recrutare. Pe de altă parte, prevederile aceluiaşi punct contravin şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la incertitudinea şi impredictibilitatea aplicării legii, întrucât, atunci când apreciază necesitatea delegării competenţelor legale ale ANFP către autorităţi şi instituţii publice, legea nu prevede şi procedura de urmat în acest caz specific.

3. Transformarea unei funcţii de nivel inferior pentru a corespunde studiilor şi/sau vechimii funcţionarului public de conducere – încălcarea art. 16 alin. 1 din Constituţie

Conform art. I pct. 27 din legea supusă controlului Curţii Constituţionale - art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 - funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii publice vacante de nivel inferior, chiar şi atunci când funcţia vacantă de nivel inferior este o funcţie publică de execuţie şi nu corespunde studiilor şi/sau vechimii în specialitatea funcţionarului public de conducere. În acest caz, funcţia publică de execuţie de nivel inferior va fi transformată într-o funcţie publică corespunzătoare, dacă transformarea nu afectează structura organizatorică aprobată.

În comparaţie cu persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii şi vechime pentru ocuparea funcţiei publice vacante, acordarea priorităţii la ocuparea respectivei funcţii unui funcţionar public de conducere, chiar în situaţia în care acesta nu îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime, reprezintă un privilegiu nejustificat raţional şi obiectiv. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, deosebirea de tratament pentru situaţiile în care se află anumite categorii de persoane „trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 755/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 101 din 09 februarie 2015). Acest argument este susţinut şi de faptul că în prezent, art. 99 din Legea nr. 188/1999 prevede şi alte opţiuni pentru funcţionarul public eliberat din funcţie precum: punerea la dispoziţie a funcţiilor publice vacante disponibile în cazul motivelor neimputabile funcţionarului sau transferul acestuia în interes de serviciu sau la cerere pe o altă funcţie vacantă pentru care funcţionarul corespunde cerinţelor de studii şi vechime.

Prin raportare la argumentele de mai sus apreciem că această deosebire de tratament nu este justificată, iar privilegiul creat pentru funcţionarii publici de conducere nu corespunde unui criteriu obiectiv şi raţional, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici este neconstituţională întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3) - (5), art. 16 alin. (1) şi art. 54 alin. (2), din Constituţie.