Cazul Oprea şi recidiva Parlamentului. Cristi Danileţ cere intervenţia Curţii Constituţionale

În mod normal, Parlamentul nu ar trebui să blocheze cursul justiţiei atunci când vine vorba de înalt demnitari, însă acest lucru se tot întâmplă, motiv pentru care judecătorul Cristi Danileţ cere intervenţia CCR, reclamând un conflict constituţional între puteri.
Cristi Danileţ
Cristi Danileţ (Eugen Horoiu/Epoch Times)

La scurt timp după ce Parlamentul a blocat ancheta în cazul fostului viceprmeier Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a remarcat că, în astfel de situaţii, avem practic de-a face cu un conflict constituţional între puteri, Puterea Legislativă subrogându-se în atribuţiile Puterii Judecătoreşti cu privire la un membru din Puterea Executivă.

"Din nou Parlamentul împiedică începerea urmăririi penale cu privire la un ministru sau fost ministru. Aceasta înseamnă că nu se poate face cercetarea mai departe pentru a se stabili vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane. Începerea urmăririi penale ar însemna doar deschiderea cadrului procesual în care se pot strânge legal probe şi persoana vizată şi-ar exprima poziţia faţă de fapta în care a fost implicată.

În final, un judecător este împiedicat să stabilească asupra acestui aspect, pentru a se înfăptui justiţia, singura garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor omului şi restabilirii ordinii de drept in comunitate. In aceste condiţii, justiţia fiind cea împiedicată a se înfăptui din cauză că o putere politică a statului se opune, consider că este un conflict constituţional între puteri, Puterea Legislativă subrogându-se în atribuţiile Puterii Judecătoreşti cu privire la un membru din Puterea Executivă", a explicat marţi, pe blogul personal, Cirsti Danileţ.

Pentru aceste motive, judecătorul a solicitat colegilor săi din CSM – autoritate obligată prin Constituţie să garanteze independenţa justiţiei – să reflecteze asupra necesităţii de a se formula de către Preşedintele CSM o sesizare la Curtea Constituţională a României pentru conflict între puteri, punându-se pe tapet toate cauzele similare din ultimii ani.

"Consider că nu este firesc ca dosarele judiciare privind anumite persoane să ajungă la parlamentari şi să fie dezbătute în mod public ca şi cum Parlamentul ar fi o instanţă judecătorească. Afirm ferm că nu este atribuţia Parlamentului de a stabili dacă o anumită persoană a comis ori nu o infracţiune şi dacă este cazul sau nu ca o anumită persoană să fie trasă la răspundere penală.

În faţa legii toţi oamenii trebuie să fie egali. Imunitatea parlamentarilor sau miniştrilor nu poate fi transformată în mod arbitrariu în impunitate. Dreptatea este cea care trebuie să domine societatea, nu privilegiile", a subliniat Cristi Danileţ.