Ce îţi dorim noi ţie, dulce Românie!

Paradă militară cu prilejul Zilei Naţionale a României
Paradă militară cu prilejul Zilei Naţionale a României (Epoch Times România)

Dragă Românie,

Îţi dorim în primul rând un viitor, că de asta are nevoie oricine.

Fiilor şi Fiicelor tale care suferă de amar de ani în mizerie, le-am dori un viitor pe măsura suferinţei pe care au tras-o. Dar pentru asta trebuie să aibă curajul să-şi dorească libertatea. Cei care nu sunt liberi se numesc sclavi. Românie, lasă oamenii să aleagă singuri!

Îţi dorim suficientă minte încât să recunoşti cine îţi sunt prietenii şi cine îţi sunt duşmanii. Să nu mai pui lupii paznici la oi, pentru ca mai apoi să boceşti că rămâi fără ele.

Îţi dorim să aduni suficientă vitalitate şi curaj încât să-i pedepseşti pe cei răi şi să-i sprijini pe cei buni.

Ai grijă cu ipocrizia. N-are rost să faci cruci mari cu o mână, avorturi şi hoţii, cu cealaltă. Dumnezeu le vede pe toate, nu mai încerca să-l înşeli. Ipocriţii nu plac nimănui. Cu mincinoşii nu poţi face nimic. Credinţa în Dumnezeu înseamnă respectarea virtuţilor, şi să fii cinstit, bun şi răbdător. Nu şmecher.

Mai lasă trădările. Vei rămâne fără prieteni.

Nu te mai lăsa păcălită de cei care îţi cântă în strună şi îţi spun că eşti frumoasă şi deşteaptă. Trebuie să încerci să alegi grâul de neghină.

Îţi dorim ca atunci când Fiii şi Fiicele tale vor reuşi să fie demni, curajoşi şi drepţi, să nu-i mai ţii ca până acum, ca pe sclavi, în sărăcie, veşnic cu frica faţă de ciocoii înstăpâniţi, aşteptând mereu să li se arunce resturi de la masa hoţilor, mereu în spaimă şi mizerie.

Pe copii să-i înveţi Binele, Adevărul şi Frumosul. Să ai grijă de ei, nu să-i laşi să ajungă pribegi, hoţi, drogaţi, prostituate.

Îţi dorim să analizezi ce faci bine şi ce nu, apoi să te faci mai bună. Ai o inimă mare! Foloseşte-o! Şi pune osul la treabă, nu-ţi mai ocupa mereu mintea cu trasul ţepelor.

Îţi dorim să te străduieşti să găseşti Adevărul. Adevărul te face liber!

După aceea, Curăţenia va veni de la sine.

"La mulţi ani", îţi urăm!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii