Ce se ştie despre Andrei Troşev, mercenarul senior propus de Putin ca nou şef al Grupului Wagner

Andrey Troşev - mercenar senior cu apelativul 'Sedoy'
Andrey Troşev - mercenar senior cu apelativul 'Sedoy' (Screenshot)

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a propus luptătorilor din Grupul Wagner ca un mercenar senior pe nume Andrei Troşev să comande acum grupul militar privat, potrivit declaraţiilor făcute de liderul rus, într-un interviu acordat publicaţiei ruse Kommersant, informează CNN.

Putin pare să fi creat o ruptură între luptătorii seniori din grupul de mercenari Wagner şi fondatorul grupării paramilitare, Evgheni Prigojin, de la revolta eşuată de luna trecută - cel puţin acest lucru ar reieşi din comentariile preşedintelui rus.

Ziarul relata despre o întâlnire organizată de preşedintele rus la cinci zile după ce rebeliunea grupului Wagner a eşuat la sfârşitul lunii iunie - o întâlnire la care au participat Prigojin şi câteva zeci de combatanţi seniori ai Wagner.

Potrivit Kommersant, Putin le-a spus zecilor de mercenari Wagner prezenţi la întâlnire că, printre multiplele opţiuni de angajare pe care le-a oferit, una dintre ele includea ideea ca aceştia să continue să lupte sub comanda directă a comandantului lor, un bărbat care poartă indicativul "Sedoi", ceea ce înseamnă "păr grizonat".

"S-ar fi putut aduna cu toţii într-un singur loc şi ar fi putut continua să servească, şi nimic nu s-ar fi schimbat pentru ei. Ei ar fi fost conduşi de aceeaşi persoană care a fost tot timpul adevăratul lor comandant", a spus Putin.

"Şi ce s-a întâmplat atunci?", a întrebat reporterul Kommersant în replică la Putin.

"Mulţi oameni au dat din cap [afirmativ] când am spus asta", a răspuns Putin.

Cine este Andrei Troşev?

Sedoi este indicativul de apel al lui Andrei Troşev, un colonel rus în retragere, unul dintre membrii fondatori şi director executiv al Grupului Wagner, potrivit documentelor publicate de Uniunea Europeană şi Franţa care l-au pus pe lista persoanelor supuse sancţiunilor.

Sancţiunile Uniunii Europene privind situaţia din Siria detaliază poziţia lui Troşev ca şef de stat major al operaţiunilor Grupului Wagner în Siria, care a sprijinit regimul sirian.

Troşev s-a născut în aprilie 1953 la Leningrad, în fosta Uniune Sovietică, potrivit sancţiunilor UE din decembrie 2021.

"Andrei Troşev este direct implicat în operaţiunile militare ale Grupului Wagner în Siria, în special în zona Deir ez-Zor. Ca atare, el oferă o contribuţie crucială la efortul de război al lui Bashar al-Assad şi, prin urmare, susţine şi beneficiază de pe urma regimului sirian", a adăugat acesta.

Sancţiunile din Regatul Unit din iunie 2022 mai spun că "Andrei Nikolaevici Troşev a fost directorul executiv al Grupului Wagner. Prin urmare, el a sprijinit regimul sirian, a fost membru al unei miliţii şi a reprimat populaţia civilă din Siria."

Printre asociaţii săi se numără fondatorul Grupului Wagner, Dimitri Utkin, care este, de asemenea, un fost ofiţer al serviciilor de informaţii militare ruse GRU, potrivit sancţiunilor UE. Troşev este, de asemenea, asociat cu comandanţii grupului Wagner, Aleksandr Sergheevici Kuzneţov şi Andrei Bogatov.

Sedoi este, de asemenea, un fost angajat al detaşamentului special de reacţie rapidă al Districtului Federal Nord-Vest al Ministerului rus de Interne, potrivit publicaţiei ruse online Fontanka. De asemenea, el este veteran al războaielor din Cecenia şi Afganistan.

Pentru serviciul său în Afganistan, Troşev a primit două Ordine Steaua Roşie - o decoraţie a Uniunii Sovietice pentru servicii excepţionale. Pentru serviciul în operaţiunea din Cecenia, el a primit două Ordine ale Curajului şi o medalie cu Ordinul Meritul pentru Patrie, gradul 2, potrivit presei ruse.

Troşev s-a numărat printre cei invitaţi la o recepţie la Kremlin în decembrie 2016. O fotografie, despre care se crede că provine de la acea recepţie din 2016, a apărut în presă rusă în 2017 şi îl arată pe Putin alături de Troşev şi Utkin, care poartă amândoi mai multe medalii.

Între timp, soarta şefului Wagner, Prigojin, rămâne neclară. Prigojin ar fi călătorit în Bielorusia ca parte a unui acord negociat de preşedintele bielorus Alexander Lukaşenko în urma revoltei eşuate, dar dictatorul bielorus a declarat săptămâna trecută că liderul Wagner se află în Rusia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne