Codurile penale, în Comisia Iordache. USR: "Se doreşte nu doar scăparea de dosarele prezente ci şi de dosarele trecute!"

Comisia Iordache reia dezbaterile pe modificările Codurilor Penale, unele dintre modificări fiind, potrivit Opoziţiei, de natură să transforme România într-un paradis al infractorilor.
Florin Iordache
Florin Iordache (Mihut Savu / Epoch Times)

UPDATE: Dezinformarea Parlamentului este infracţiune, declară deputatul PSD Eugen Nicolicea, referindu-se la declaraţiile Opoziţiei. Nu în ultimul rând, social-democratul a cerut o definiţie a sistemului judiciar.

"Vreau o definiţie a sistemului judiciar. Pentru că dacă nu ştiu ce este, nu ştiu dacă are independenţă. Şi dacă nu are independenţă, CSM nu are ce apăra. Să ne dea cineva o definiţie şi atunci vom face totul să îi apărăm indepedenţa. (...) Dacă sistemul judiciar include şi parchetele nu putem vorbi de independenţă", a susţinut Nicolicea.

* * *

UPDATE: La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a opinat şi el că proiectele de modificare a Codurilor Penale sunt un regres şi sunt deosebit de periculoase.

Stelian Ion a mai atras atenţia că e foarte importat de văzut cine sunt inţiatorii lor, respectiv PSD şi ALDE, partide ai căror lideri au probleme penale.

"Iniţiatorii, oamenii din umbră (observaţi că dl Dragnea nici măcar nu e printre semnatari, întotdeauna lipseşte, nu e printre semnatari dar în realitate e omniprezent), în realitate aceste persoane au grave probleme de natură penală", a declarat Stelian Ion.

Cele trei proiecte ale PSD pun accentul pe protecţia făptuitorului, drepturile făptuitorului, a mai subliniat deputatul USR.

"Să creăm un plus de drepturi infractorilor în condiţiile în care defavorizăm victima e greşit! Eu nu ştiu câţi dintre dvs aţi fost victima unui furt, violenţe! Să creezi un sentiment de nesiguranţă este foarte grav căci până la urmă oamenii această impresie şi-o creează şi pe bună dreptate!", a precizat Ion.

Un alt aspect extrem de nociv este retroactivitatea legii, posibilitatea deschiderii unor căi de atac a sentinţelor definitive, a mai atras atenţia deputatul.

"Se doreşte nu doar scăparea de dosarele prezente ci şi de dosarele trecute!", a mai acuzat deputatul.

* * *

UPDATE: Liberalul Cătălin Predoiu a criticat modificările Codurilor Penale, afirmând că proiectele PSD sunt otrăvitoare şi vor costa România miliarde de euro, căci Comisia Europeană va condiţiona acordarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. Ori un miliard de euro este echivalentul a 130 km de autostradă.

"În raportul de înaintare a noilor coduri în Parlament s-a arătat că e nevoie de ajustarea lor periodică la 2-3 ani. De 6 ani nu s-a făcut această ajustare, e una din cauzele pentru care peste 100 de decizii ale CCR au criticat şi invalidat aprope 140 de articole din coduri. Astăzi, după 4 ani, propuneţi această ajustare, ceea ce ar putea fi pozitiv, cu condiţia să nu reprezinte doar un pretext pentru o lege penală mai favorabilă care să închidă doasare aflate pe rol, multe aparţinând politicienilor PSD-ALDE.

Simpla lectură a acestor proiecte demonstrează acest lucru (dorinţa închiderii unor dosare) pentru că amendamente benefice sunt amestecate cu texte otrăvite care distrug capacitatea parchetelor de a inculpa şi a judecătorilor de a condamna. Se amestecă apă cu otravă, rezultatul e un proiect otrăvit", a declarat Predoiu.

"Acest proiect ne costă bani europeni gratuiţi pentru că ţintiţi compromiterea unor anchete penale în curs. Vă informez că pentru fiecare miliard de euro pierdut ţara noastră pierde 130 km de autostradă", a adăugat liberalul.

* * *

UPDATE: Formul Judecătorilor cere solicitarea opiniei Comisiei de la Veneţia pe modificările Codurilor Penale. Acestea sunt de substanţă, iar magistraţii vor fi puşi în imposibilitatea derulării procesului penal, vor apărea probleme în ceea ce priveste echilibrul puterilor în stat şi respectarea statului de drept, a declarat reprezentanta asociaţiei

"În cursul zilei de astăzi, asociaţia va formula solicitări atât preşedinţilor celor două camere cât şi preşedintelui României pe sesizarea Comisiei de la Veneţia pentru a cere puncte de vedere pe acest două proiecte. Apreciem noi că anumite propuneri din cuprinsul acestor proiecte afectează în substanţă procedura penală şi având în vedere că vom fi puşi de foarte multe ori în imposibilitatea desfăşurării unui proces penal atât cu privire la componenta de urmărire penală cât şi cu privire la cea de judecată, s-ar putea pune probleme în ceea ce priveşte separaţia puterilor în stat şi echilibrul puterilor în stat şi cu atât mai mult se poate pune problema în ceea ce priveşte respectarea statului de drept.

Vor fi făcute publice în cursul zilei de astăzi sesizările atât către preşedintele României cât şi preşedinţii celor două camere.

(...) Punctual ne vom referi (în sesizare la faptul că n.r.) deciziile CCR pot produce decizii doar în viitor în nicio situaţie nu pot fi asimilate legii penale, de asemenea, ne vom referi la excluderea abuzului în serviciu din enumerarea prevăzută la art 309 din Codul Penal. Apreciem că prefigurează o eventuală dezincriminare a abuzului in serviciu (...) ne vom referi la dreptul inculpatului de a fi înştiinţa şi participa la orice act de urmărire penală, există riscul intimidării atât a martorilor cât şi a victimelor, nu se poate face distincţie la ce acte e urmărire penală poate participa, deci poate participa şi la cele care presupun confidenţialitate.", a declarat judecătoarea Sorina Marinaş de la Curtea de Apel Craiova

* * *

UPDATE: La dezbaterile din Parlament, luând cuvântul la dezbateri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a apreciat drept necesară modificarea Codurilor penale şi a apreciat majoritatea modificărilor ca fiind bune.

"Concluzionând, considerăm necesare modificările respectivelor Coduri. Noi am transmis către dvs punctul de vedere, observaţiile noastre privind Codul penal, în zilele următoare vom transmite şi modificările Codului de procedură penală şi cel civil. (...)

Vom participa la toate dezbaterile, considerăm necesar procesul de modificare a Codurilor şi de principiu, lecturându-le, citindu-le, majoritatea propunerilor le considerăm a fi oportune şi necesare", a declarat Tudorel Toader.

Pe de altă parte, reprezentanta Parchetului General a arătat că instituţia sa a constatat numeroase probleme, norme fundamentate pe confuzii de ordin procedural, texte neclare, dublări de texte precum şi transpuneri greşite.

Astfel, prezumţia de nevinovătie ar fi fost greşit transpusă.

"Rugămintea mea ar fi mai sintetic!", a intervenit Florin Iordache, care a cerut ca observaţiile să îi fie transmise scris.

Reprezentanta Parchetului a continuat totuşi şi a atras atenţia că sunt probleme şi în materie de arestare preventivă:

"În materia arestării preventive sunt restrânse cazurile, şi sunt excluse agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, racolarea de minori, abuzul în serviciu, cercetarea abuzivă, spălarea de bani etc. În materie de astfel de infracţiuni nu se mai poate opera nici măcar mandatul de aducere, a arătat reprezentanta Parchetului General.

Se operează dezincriminări în mod indirect, se operează o dezincriminare largă a unor infracţiuni din culpă împotriva persoanelor, acelea comise împotriva persoanelor!

De exemplu, vătămările şi uciderile din culpă săvârşite în condiţii de accidente rutiere, malpraxis rutier, de persoane însărcinate cu protecţia minorilor, acelea prin modificările operate la texte şi prin necunoaştera suficientă a noţiunilor utilizate vor fi dezincriminate.

"Nu am găsit texte care să arate transpunerea corespunzătoare a directivei privind confiscarea extinsă. În concluzie avem sentimentul că modificările ele sunt fie insuficient fundamentate fie insuficient elaborate!", a declarat reprezentata Parchetului General.

* * *

Faimoasa comisie specială "pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei", cunoscută opiniei publice drept comisia Iordache, va dezbate, miercuri, o serie de modificări ale codurilor penale, modificări despre care Opoziţia susţine că sunt cu dedicaţie pentru infractori şi că unele dintre ele par a fi "mănuşă" pentru Dragnea şi Tăriceanu.

Astfel, unele dintre amendamentele depuse de PSD/ALDE au beneficiari care "sar în ochi la primă lectură" acuza recent senatorul USR Vlad Alexandrescu, enumerând următoarele:

"- infracţiunea de mărturie mincinoasă e modificată astfel încât va servi interesele Preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu;

- definiţia grupului infracţional organizat e modificată aşa încât va servi interesele Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea;

- introducerea unei noi căi de revizuire, respectiv atunci când hotărârea de condamnare nu este semnată de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei; beneficiar evident, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea;

- procurorul trebuie să înştiinţeze persoanele care au fost interceptate în termen de 10 zile de la încetarea mandatului de supraveghere tehnică;

- confiscarea extinsă şi confiscarea de la terţi vor deveni practic imposibile: putem uita de recuperarea prejudiciilor atunci când Statul român a fost jecmănit;

- traficul de influenţă e redefinit astfel încât va fi incriminat doar dacă promisiunea de intervenţie pe lângă un funcţionar public este efectiv urmată de intervenţie, chiar şi atunci când cel care promite influenţarea deciziei a primit banii fără a mai interveni efectiv."

În timp ce societatea civilă şi Opoziţia critică dur modificările legislative aflate pe rolul comisiei pentru legislaţia din justiţie, susţinând că acesta vor transforma România într-un paradis al infractorilor, de partea sa, preşedintele comisiei, Florin Iordache susţine că ceea ce fac PSD şi ALDE e un demers care vizează normalizarea vieţii în România.

"S-au depus ieri de către PSD şi ALDE trei iniţiative care vizează modificările şi punerea în concordanţă a codurilor cu deciziile CCR, cu directivele europene şi cele CEDO şi prin ele nu facem decât să normalizăm o viaţă în România, o viaţă care trebuie să fie gestionată de reguli clare. Deciziile CCR trenează şi în aceste condiţii în care Ministerul Justiţiei şi Parlamentul nu le-au pus în concordanţă, se simţea nevoia punerii în concordanţă pentru intrarea în normalitate", declara recent Florin Iordache.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne