Crin Antonescu: Am adoptat Tratatul fiscal european fără să analizăm consecinţele

Crin Antonescu
Crin Antonescu (Epoch Times România)

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a criticat duminică lipsa de viziune asupra crizei prezentă pe scena politică din România, inclusiv adoptarea Tratatul fiscal european fără a fi analizate consecinţele.

"Atunci când s-a constituit USL a fost menţinerea cotei unice la 16%. Am rămas acolo. Nu mai e de ajuns. Despre scădere a TVA vom vorbi ca program, dar nu mai e de ajuns. Remediile clasice nu mai sunt de ajuns. În momentul acesta, având în vedere că avem nevoie de creştere economică, de dinamizarea sectorului privat, dacă nu putem scoate lucrurile din anchiloza, trebuie căutate nişte soluţii, în Europa se iau nişte decizii cruciale, nici Germania nu uită de interesele naţionale. În aceste condiţii, România încearcă să găsească nişte soluţii care ar avantaja-o? Noi nu am făcut-o niciodată, nu am făcut o discuţie despre ce e mai bine pentru România. Şi aşa ajungem la situaţia la care la nivelul UE se adoptă un tratat fiscal, noi îl adoptăm fără să îi analizăm consecinţele, repetăm că vrem să intrăm în zona euro, dacă nu discutăm dacă acesta mai este posibil, dacă asta mai e dezirabil...", a declarat Crin Antonescu, la Pro TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne