Cum a reacţionat Dan Voiculescu la fuziunea PC-PLR plănuită de Daniel Constantin

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

Fondatorul PC, Dan Voiculescu, aflat acum după gratii pentru spălare de bani, s-a declarat revoltat de planurile actualului preşedinte al formaţiunii, Daniel Constantin, care, rupându-se total de părintele său politic, forţează o fuziune cu PLR, dorind chiar să schimbe numele partidului, sigla şi tot ceea ce aminteşte de patronul trustului Intact.

Dan Voiculescu le-a transmis o scrisoare membrilor PC care nu vor să-l urmeze pe cel care i-a "furat" acum partidul şi le-a prezentat ce opţiuni au în contextul actual.

Vă prezentăm scrisoarea patronului Antenei 3 publicată de stiripesurse.ro:

"Am aflat cu stupefacţie că Daniel Constantin vrea să fuzioneze Partidul Conservator cu un alt partid. Celor care vor să-l urmeze, le doresc succes în viaţa politică. Pentru cei care rămân în Partidul Conservator există următoarele posibilităţi:

1. Parlamentarii Partidului Conservator pot face la Camera Deputaţilor şi Senat o "grupare conservatoare" (nu grup parlamentar, dacă numărul nu le permite). Această grupare va creşte constant în Parlament în 2015 – 2016.

2. Liderii judeţeni care vor să se transfere la un nou partid pierd automat funcţia de lider, urmând a se organiza alegeri locale

3. La alegerile locale şi parlamentare din 2016, Partidul Conservator va participa într-o alianţă electorală şi va câştiga un număr important de primari şi un număr de parlamentari care să-i permită formarea de grupuri parlamentare conservatoare la Camera Deputaţilor şi Senat.

În cazul în care vi se impune fuziunea, vă propun să se organizeze Congresul pentru alegerea unei noi conduceri a Partidului Conservator", scrie Dan Voiculescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.