Cum s-au întâlnit muzica şi pictura la Casa cu Lei

Adrian Bucurescu
13.12.2012

În seara zilei de 12 decembrie, Muzeul Naţional ”George Enescu”, cu sediul în Palatul Cantacuzino, căruia i se mai spune şi Casa cu Lei, din Bucureşti, le-a oferit oaspeţilor un dar cu totul deosebit: expoziţia ”George Enescu văzut de Corneliu Baba”. Sunt expuse acolo, pe lângă tabloul original care-l reprezintă pe celebrul muzician, şi texte inedite din jurnal, caiete de atelier, şi reproduceri după pictura şi grafica marelui pictor Corneliu Baba.

Evenimentul este concretizarea unui proiect realizat de colectivul Muzeului Naţional ”George Enescu”, în colaborare cu Maria Muscalu Albani, coordonatoarea proiectului, şi Square Media. Expoziţia de la Casa cu Lei este într-adevăr un eveniment, fie şi prin ineditul exponatelor, la care puţini oameni de cultură s-ar fi gândit că există, şi care a fost posibilă şi graţie soţiei pictorului, Constanţa Baba, care a dat dovadă de o mare generozitate, punând la dispoziţie materialele şi chiar sponsorizând unele lucrări de ambianţă.

Un merit deosebit în realizarea expoziţiei îl are, desigur, şi Cristina Andrei, directoarea muzeului, vizibil implicată în reuşitele instituţiei pe care o conduce şi dedicată total popularizării operei şi vieţii lui George Enescu. Despre întâlnirea dintre cele două genii, muzicianul şi pictorul, au vorbit, în deschidere, cu competenţa ce le este demult recunoscută, Pavel Şuşară, inspirat de arta plastică, şi Anca Florea, inspirată de muzică.

Paragrafele alese din jurnalul pictorului, până acum inedit, vădesc o admiraţie profundă a lui Corneliu Baba faţă de George Enescu, devenită o binecuvântată obsesie, materializată cu măiestrie în tablouri şi grafică. Din acelaşi jurnal reiese că a doua pasiunea artistică a pictorului a fost muzica, luând şi lecţii şi exersând, fapt ce explică, poate, alegerea lui Enescu ca model obsesiv.

Iată câteva mărturisiri revelatoare din acest jurnal: ”Auzisem despre Enescu, dar nu-mi închipuiam că impresia va fi cea pe care am trăit-o. După concert, am umblat năuc pe străzi. Asistasem la un fel de vrăjitorie din care nu mă puteam desmetici. Intuiţia mea de pictor, pe care o posedam se pare de-atunci, mi-a oprit privirea în primele momente asupra contrastului de culoare şi de dimensiune între statura masivă înveşmântată în fracul negru şi sclipirea fascinantă a viorii...

Şi mai târziu, de câte ori îl ascultam, impresia era neschimbată. Mai târziu, am avut ocazia să-l văd de aproape. Avea ochi frumoşi şi trişti, nasul uşor acvilin, gura cu comisurile accentuând o nobilă gravitate. La vremea aceea în floarea vârstei, Enescu era de o frumuseţe tulburătoare. Figura cu profil de medalie îi era încadrată de un păr bogat, despărţit la mijloc printr-o cărare. Când cânta, părul cădea de o parte şi de alta a frunţii şi da frumuseţii sale o şi mai mare expresivitate... (...)

Intra pe scenă cu un mers uşor săltat, se oprea, se pleca deasupra viorii lui mici şi strălucitoare, cânta liniştit şi simplu. Sunetul se înălţa cu strălucire de cristal într-un ”vibrato” ce era numai al lui. În tot ce interpreta afişa umilinţă sinceră în faţa muzicii. Aveai impresia după fiecare bucată ce ascultai, că a fost interpretată aşa cum trebuie să fie interpretată şi nu altfel. (...)

Dintre artiştii mari ai lumii, Enescu mi-a rămas ca o icoană a tot ce poate cuprinde într-însa noţiunea artistului de geniu şi a unuia din cei mai nobili gânditori de artă. (...) Obsesia siluetei dragi a lui Enescu avea să mă însoţească toată viaţa şi să domine studiile de mai târziu închinate portretului pe care am dorit să-l realizez pentru el şi pentru mine. Lupta mea de o viaţă nu a fost cu portretul propriu zis al lui Enescu, ci cu redarea unei obsesii portretistice ce m-a urmărit şi continuă încă, pe care aş defini-o ca ”prezenţa unui geniu al muzicii în pictura unui obsedat al paletei”.

Da, din vrajă şi obsesie a ivit Corneliu Baba capodoperele cu George Enescu! Este o rară şi plină de har întâlnire între doi mari artişti. Evenimentul de la Muzeul Naţional ”George Enescu” a fost înnobilat şi de momentul muzical susţinut de Clementina Ciucu-Ristea, la pian, şi Aron Cavassi, la vioară. Cu deosebit talent, cei doi au interpretat trei lucrări din repertoriul pentru vioară al lui George Enescu, îndrăgite şi de pictorul Corneliu Baba: ”Balada pentru vioară şi pian” de George Enescu; ”Sonata pentru pian şi vioară nr. 5 în fa major, op. 24 – p. IV: Rondo” de Ludwig van Beethoven; ”Tzigane – Rapsodie de concert pentru vioară şi pian” de Maurice Ravel.

Expoziţia ”George Enescu văzut de Corneliu Baba” va fi deschisă până la 4 februarie 2013.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor