Dragnea iese la atac: Iohannis dovedeşte că e sponsorul politic al violenţei şi al manifestărilor extremiste

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a lansat un atac dur la adresa şefului statului Klaus Iohannis după incidentele violente din Piaţa Victoriei de la mitingul Diasporei.
Liviu Dragnea(Presedinte PSD),
Liviu Dragnea(Presedinte PSD), (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
11.08.2018

Preşedintele Klaus Iohannis dovedeşte încă o dată că este sponsorul politic al violenţei şi al manifestărilor extremiste, a acuzat sâmbătă, într-un lung mesaj postat pe pagina sa de Facebook, liderul PSD Liviu Dragnea.

"Evenimentele violente din Piaţa Victoriei din seara zilei de 10 august nu pot fi încadrate în nicio formă de democraţie. Diferenţele de opinie nu pot justifica niciodată violenţa. E grav că astfel de acte de agresiune au fost precedate de îndemnuri, provocări sau chiar de implicarea directă a unor partide politice din Opoziţie. Cel mai grav dintre toate, însă, este mesajul iresponsabil al preşedintelui Iohannis de vineri seara, în care critică intervenţia jandarmilor, deşi aceştia şi-au făcut datoria potrivit legii şi au luat toate măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice.

Declaraţia preşedintelui Iohannis este practic un act de subminare a autorităţii statului şi un îndemn la reluarea violenţelor la protestul anunţat pentru sâmbătă, cu scopul vădit de răsturnare a Guvernului actual şi înlocuirea lui cu „Guvernul său”, aşa cum a mai procedat o dată în acest mandat. Prin această atitudine, preşedintele Iohannis dovedeşte încă o dată că este sponsorul politic al violenţei şi al manifestărilor extremiste. Mai mult, prin cererea adresată Parchetului de a ancheta jandarmii, el timorează forţele de ordine, aşezându-se cu premeditare de partea grupurilor agresoare, împotriva instituţiilor pe care Constituţia îi cere să le sprijine.

Este regretabil că o acţiune democratică de protest paşnic a fost deturnată şi s-a soldat cu numeroşi răniţi şi pagube materiale pentru a servi unor scopuri politice ilegitime. Instituţiile statului trebuie să acţioneze cu fermitate pentru asigurarea ordinii de drept şi pentru a-i trage la răspundere pe cei care au provocat violenţele. Cu tot respectul pentru manifestanţii care vor să-şi exprime paşnic ideile, toată lumea trebuie să înţeleagă că România e un stat de drept, în care domneşte legea, iar această lege e impusă prin instituţiile consacrate de Constituţie.

E inacceptabil ca în faţa clădirii Guvernului, în inima Capitalei României şi a statului român, grupuri organizate, sprijinite de Opoziţie şi de însuşi preşedintele ţării, să atace ordinea constituţională. Jandarmii nu apără doar clădirea Guvernului. Ei apără autoritatea, ordinea, statul de drept, instituţiile statului, suveranitatea şi independenţa ţării. Inclusiv dreptul de a protesta liber şi paşnic împotriva oricui. În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de preşedinte al PSD, vreau să asigur toţi cetăţenii României că Parlamentul nu va îngădui nicio clipă, nimănui, să dizolve democraţia, să suspende drepturile şi libertăţile individuale, să schimbe rezultatul alegerilor şi să răstoarne, prin violenţă, ordinea în statul român.

Instituţiile însărcinate cu siguranţa cetăţeanului, cu ordinea publică şi cu respectarea legii trebuie să acţioneze cu fermitate împotriva oricăror tentative de violenţă publică, alimentată politic sau instrumentată de alte interese de putere. Fac un apel la toţi cetăţenii care vor să manifesteze în continuare: manifestaţi paşnic. Evitaţi să vă alăturaţi grupurilor violente, evitaţi să vă puneţi în pericol propria persoană şi pe a apropiaţilor. Puterea se câştigă prin vot, la urne, ideile se dezbat cu argumente, nu cu pietre, sticle şi foc.

Am respectat şi voi respecta întotdeauna dreptul constituţional al cetăţenilor de a participa paşnic la manifestaţii publice. Dar este ilegal ca astfel de manifestaţii să fie folosite şi deturnate de unii oameni politici, pentru a schimba prin forţă puterea politică legitim constituită. Românii nu trebuie să fie obligaţi să trăiască într-o ţară frâmântată de violenţă şi dezbinare. Ei au dreptul să se bucure de beneficiile creşterii economice, de o viaţă mai bună, de venituri mai mari, de siguranţă şi linişte, de un viitor mai bun pentru ei şi pentru copiii lor."

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a condamnat cu fermitate actele de violenţă de la protestul din Piaţa Victoriei şi s-a arătat nemulţumit de modul în care Jandarmeria a înţeles să gestioneze situaţia.

"Sub nicio formă şi nicio circumstanţă nu poate exista justificare pentru lovirea cu bestialitate a unui alt om, iar cei care se fac vinovaţi de asemenea comportamente de o brutalitate excesivă trebuie aspru pedepsiţi. Românii au demonstrat în ultimii ani că au simţ civic şi protestează paşnic pentru apărarea democraţiei şi susţinerea statului de drept. Protestul masiv care a avut loc vineri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, a fost anunţat cu săptămâni în urmă, aşadar a existat un timp suficient pentru structurile specializate ale Ministerului de Interne să pregătească din punct de vedere operativ desfăşurarea şi acţiunea forţelor de ordine. În acelaşi timp, numeroase informaţii publice induceau ideea pregătirii unor provocări, cu accente de violenţă stradală, de către persoane sau grupuri organizate", a transmis Iohannis.

În opinia preşedintelui, este inexplicabil de ce Jandarmeria nu a izolat şi reţinut grupurile de indivizi cu atitudine huliganică şi violentă, permiţându-le acestora să deturneze protestul cu consecinţe dintre cele mai dramatice.

"Jandarmii ştiu foarte bine că violenţa generează şi mai multă violenţă, iar odată declanşată o asemenea spirală este aproape imposibil de controlat sau de stopat. Jandarmii trebuie să aibă o atitudine defensivă, nu ofensivă, misiunea lor fundamentală este aceea de a proteja instituţiile statului, ordinea constituţională, dar în primul rând cetăţenii, inclusiv cei care protestau într-un număr foarte mare în mod eminamente paşnic. Fac un apel la toate forţele de ordine ca pe viitor să urmeze cu stricteţe procedurile, să nu răspundă disproporţionat şi mai ales să nu pună în pericol viaţa cetăţenilor. Instituţiile statului, inclusiv Jandarmeria, au suficiente resurse şi experienţa necesare pentru a izola elementele agresive, astfel încât evenimente precum cele de seara trecută să nu se mai repete pe viitor", a precizat Iohannis.

În acelaşi timp, şeful statului a solicitat ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care a gestionat situaţia din timpul protestelor şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat şi mai ales la ordinul cui.

"Din nefericire, se dovedeşte, din nou, că acest Guvern este iraţional şi acţionează împotriva intereselor propriilor cetăţeni şi fac un apel la membrii PSD care nu vor să fie părtaşi să se debaraseze de această conducere nocivă, care duce ţara spre haos şi dezordine", a conchis Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor