E nevoie de un fond UE pentru sprijinirea şomerilor

(photos.com)
Epoch Times România
10.07.2012

Reducerile de cheltuieli au fost inevitabile, dar un exces de austeritate îndreaptă economia spre sărăcie, aşa cum se întâmplă în Grecia. Se impune acum crearea unui fond al UE care să-i sprijine pe cei care nu au un loc de muncă, pentru a stimula consumul, dar şi pentru că, fără consensul cetăţenilor moneda unică nu poate supravieţui, scrie L'Espresso în ediţia de luni.

Când un pacient are febră mare, trebuie înainte de toate să se combată infecţia, dar şi să se evite ca febra prea mare să provoace daune colaterale. Criza din zona euro este similară. Maladia este o economie din sudul Europei blocată şi coruptă care nu reuşeşte să crească şi visează la devalorizare. Febra este spread-ul între randamentul obligaţiunilor de stat în sudul Europei şi cele germane. Spread-ul se datorează lipsei de încredere a pieţelor în capacitatea acestor economii de a susţine datoria publică.

Chiar dacă este doar un simptom, ca febra, el riscă să ucidă. Un spread mare creşte costul datoriei publice, ceea ce-l face nesustenabil. Dar un spread ridicat se reflectă şi asupra costului banilor pe care trebuie să-l plătească întreprinderile, reducându-le competitivitatea şi capacitatea de creştere. Această frânare a creşterii reduce ulterior sustenabilitatea datoriei. De aceea, premierul italian Mario Monti a propus ca obiectiv la recentul summit european crearea unui mecanism automat pentru limitarea spread-ului. Cancelarul german Angela Merkel s-a opus de teamă ca utilizarea masivă de 'antipiretice' va elimina presiunea politică pentru vindecarea infecţiei.

Tocmai din acest motiv o uniune cu transferuri între state (aşa cum vrea Europa de Sud) nu poate subzista fără un transfer de putere de la periferie la centru (cum cere Germania). În această dialectică dificilă, summitul european de la Bruxelles a atins un rezultat bun: crearea unei autorităţi bancare europene care să intervină pentru a se evita ca colapsul unor bănci să se transforme într-o criză financiară globală. Acest transfer de putere de la state naţionale către Europa, în schimbul unor ajutoare, este primul pas spre o integrare fiscală durabilă.

Pe frontul spread-ului s-a făcut ceva mai mult. Posibilitatea pentru ţările 'virtuoase' de a utiliza Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) pentru a cumpăra titlurile statelor în dificultate, fără introducerea unor dictate ulterioare, reduce costul politic al unui ajutor european pentru Italia si Spania, dar riscă să agraveze situaţia.

Banii aflaţi la dispoziţia EFSF sunt prea puţini pentru a descuraja speculaţia, dar sunt suficienţi pentru a încuraja investitorii străini să se elibereze de tiluri: este mai bine să o facă acum când aceste titluri sunt susţinute artificial decât după, când fondul se va fi epuizat.

Economiile din sudul Europei riscă să colapseze nu numai din cauza spread-ului ci şi a unui exces de tratament, sau austeritate. Dacă este corect să se reducă cheltuielile publice, sursă de corupţie şi ineficienţă, este de asemenea adevărat că efectul imediat al unor astfel de reduceri va fi o creştere a şomajului, care, la rândul său, determină o reducere a cererii interne şi prin urmare a PIB-ului. Pentru a evita o strângere a şurubului economiei după modelul grecesc, o uniune monetară ar trebui să aiba un program automat de transferuri, nu numai pentru bănci ci şi pentru şomeri.

O subvenţie pentru şomaj, omogenă la nivel european, finanţată cu fonduri europene şi administrată la nivel european, va avea avantaje considerabile. Va reduce costurile de ajustare a economiilor în dificultate fără a elimina presiunea financiară pentru reforme, deoarece banii vor fi daţi direct oamenilor şi nu guvernelor.

La fel ca pentru bănci, transferând la Bruxelles puterea de supraveghere, se vor reduce efectele devastatoare ale corupţiei politice preponderentă în sudul Europei. Dar, chiar mai important, se va ajuta la schimbarea imaginii negative a Europei, atentă la interesele băncilor, dar nu la cele ale cetăţenilor.

Nu va servi la nimic salvarea euro distrugând consensul, fără de care Europa moare, conchide analiza.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor