Elveţia a decis să suspende negocierile cu Rusia în vederea semnării unui acord de liber-schimb

(Sean Gallup / Getty Images)
Ana Chitoroagă
20.03.2014

Elveţia a decis să suspende negocierile cu Rusia în vederea semnării unui acord de liber-schimb, a declarat miercuri ministrul elveţian al Economiei, Johann Schneider-Ammann, informează Mediafax, preluată de Moldpres.

"Am decis suspendarea negocierilor şi am informat Rusia", a declarat ministrul, explicând că această decizie a fost luată din cauza crizei ruso-ucrainene.

"Există dificultăţi din cauza situaţiei din Crimeea şi, într-o astfel de situaţie, nu putem pretinde că nu există probleme. Cu alte cuvinte, acordul de liber-schimb este important, piaţa rusă este importantă, piaţa Uniunii Vamale este importantă, însă nu cu orice preţ. De aceea, am decis suspendarea negocierilor cu posibilitatea reluării acestora dacă situaţia se va normaliza", a precizat ministrul elveţian.

"Acesta este un prim semnal oficial care arată că suntem îngrijoraţi de evoluţia situaţiei", a subliniat Schneider-Ammann.

Precizăm că anterior, Australia a anunţat introducerea de sancţiuni financiare şi interzicerea intrării în ţară a 12 cetăţeni ruşi şi ucraineni în legătură cu includerea Crimeei în componenţa Federaţiei Ruse.

Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a condamnat alipirea "ilegală" a Crimeei la Rusia şi a îndemnat Moscova şi Kievul la "reţinere", după moartea unui militar ucrainean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor