Emoţii pentru Ecaterina Andronescu şi Alexandru Athanasiu. DNA cere redeschiderea unui dosar mai vechi

Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Procurorii DNA au solicitat judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să confirme redeschiderea urmăririi penale într-un dosar avându-i ca protagonişti pe foştii miniştri PSD ai Educaţiei, Alexandru Athanasiu şi Ecaterina Andronescu.

Cei doi sunt acuzaţi în acest dosar de abuz în serviciu legat de achiziţii publice făcute în timpul mandatelor de ministru al Educaţiei, informează Agerpres. Solicitarea procurorilor anticorupţie a fost depusă la Curtea Supremă pe 22 iunie, iar următorul termen al procesului a fost stabilit pentru joi, 27 august.

Surse judiciare citate de agenţia de presă susţin că faptele din acest dosar sunt similare cu cele reţinute în dosarul "Microsoft", în care cei doi foşti miniştri au fost deja puşi sub acuzare. Ancheta în dosar ar fi fost închisă în urmă cu câţiva ani, însă, între timp, au apărut noi date.

În dosarul Microsoft, Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei în perioada 2003-2005, a fost pus sub acuzare în septembrie 2014, sub acuzaţia de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului SIE şi, respectiv, pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft şi ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora.

Faptele sale au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 — 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

La rândul său, Ecaterina Andronescu este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce, în perioada 2001 — 2009, ar fi pretins şi primit de la firma Siveco şi firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu Ministerul Educaţiei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne