Este oficial: Grecia a intrat în incapacitate de plată faţă de FMI

Pensionari stau în faţa sediului închis al Băncii Naţionale a Greciei în Atena, 29 iunie 2015.
Pensionari stau în faţa sediului închis al Băncii Naţionale a Greciei în Atena, 29 iunie 2015. (Captură Foto)

Grecia a intrat oficial în incapacitate de plată în privinţa împrumutului primit de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), după eşecul negocierilor sale cu creditorii internaţionali.

Atena a ratat marţi noaptea termenul limită pentru a rambursa 1,6 miliarde de euro datoraţi Fondului, devenind astfel prima ţară dezvoltată ce nu poate restitui un împrumut al FMI.

Noua situaţie are loc după o serie de rapoarte care susţin că Atena a făcut propuneri de ultimă oră creditorilor săi internaţionali pentru a suspenda referendumul din 5 iulie în schimbul unei prelungiri a termenului limită pentru rambursarea datoriilor. Dar propunerea a fost respinsă de zona euro.

În acelaşi timp, cancelarul german Angela Merkel a insistat în cursul zilei de marţi asupra refuzului ei de a lua în considerare apelul Greciei pentru un al treilea program de salvare financiara a ţării (bailout) cu Uniunea Europeană înaintea finalizării referendumului ţării asupra acelei chestiuni.

Merkel, a cărei ţară este cel mai mare creditor al Greciei, a susţinut ulterior că Atena este de vină pentru că a permis expirarea actualului program de salvare financiară.

Totuşi, cancelarul german nu a exclus posibilitatea unor negocieri suplimentare cu guvernul grec, chiar şi după expirarea programului său de bailout.

În plus, AFP a anunţat că agenţia de evaluare Fitch Ratings a retrogradat marţi cu o treaptă nota Greciei la "CC" din cauza eşecului negocierilor cu creditorii şi a anunţului organizării referendumului decisiv pentru viitorul economic al ţării, conform Agerpres.

Premierul grec Alexis Tsipras a cerut alegătorilor greci să respingă masiv termenii programului de salvare financiară oferiţi de UE, care cer Atenei să reducă şi mai mult cheltuielile bugetare şi să crească TVA-ul.

Troika creditorilor internaţionali ai Greciei – Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi FMI – a oferit în 26 iunie o prelungire în valoare de 12 miliarde de euro a actualului program de bailout cu condiţia ca ţara să accepte o listă de reforme de austeritate în baza unui nou acord între cele două tabere.

După criza sa economică din 2009, Grecia a primit două pachete de salvare financiară în 2010 şi 2012, cu o valoare totală de 240 miliarde de euro, de la creditorii săi în schimbul implementării unor măsuri dure de securitate. Dar guvernul elen a susţinut că acele măsuri nu au făcut altceva decât să agraveze starea economică a ţării şi să scadă standardul de viaţă al elenilor.

Conform analiştilor economici şi financiari, incapacitatea de plată a Greciei va putea duce la ieşirea ţării din zona euro, adăugând că acest lucru ar putea genera o serie de repercursiuni imprevizibile atât pentru marele proiect al blocului european privind moneda unică cât şi pentru economia globală.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe