Extinderea europeană, 'un proiect bun, gestionat prost'

Extinderea europeană... În timpurile actuale, când euroscepticismul este în creştere, ideea nu este tocmai populară. Cu toate acestea, procesul este 'înscris în codul genetic al construcţiei europene', aminteşte Pascale Joannin, directoarea generală a Fundaţiei Robert Schuman, într-un comentariu publicat în La Libre Belgique.

În contextul actual, o extindere a UE este încă vandabilă politic opiniei publice? Care este finalitatea ei? Ideea extinderii are din ce în ce mai multe dificultăţi în a se face înţeleasă de cetăţeni. Cu toate acestea, este vorba de un frumos obiectiv de a reunifica Europa, după ruptura provocată de Al Doilea Război Mondial.

Însă, marele 'boom' al fazei de extindere survenit în perioada 2004-2007 (aderarea la UE a 8 ţări din fostul bloc comunist, precum şi a Maltei şi Ciprului) a fost prost înţeles de cetăţeni. Acest lucru a indus o adevărată pierdere a reperelor, deoarece anumite ţări mai pun încă probleme.

În acest sens, autoarea menţionează România şi Bulgaria, care, în opinia sa, 'par să nu fi fost pregătite să se integreze în UE'. Probleme au apărut în tot ceea ce vizează, între altele, statul de drept, iar acest lucru i-a făcut să 'palpite' pe cei mai entuziaşti dintre europeni. Nu cumva este pusă în cauză însăşi credibilitatea procesului de aderare? La modul absolut, nu poţi să fii decât pentru extindere, care se bazează pe nobila idee de a reunifica familia europeană, readucând la sânul ei ţările martire ale războiului.

Problema constă în aceea că acesta este un proiect frumos, dar care este prost gestionat şi prost vândut de către responsabilii europeni. Atunci când intri în 'club', există într-adevăr câteva reguli care trebuie respectate. Şi este greşit ca la un anumit moment să te arăţi mărinimos pe marginea anumitor puncte, pe motiv că ţările în chestiune au înregistrat mari progrese din alte puncte de vedere. Nu, atunci când trebuie să intri într-un 'club', trebuie să fii fără cusur. Şi este adevărat că în faza 2004-2007 unele ţări au avut, fără îndoială, nevoie de mai mult timp pentru a putea respecta regulile dorite, subliniază experta.

Aici este momentul când s-a comis o eroare? Da, consideră autoarea comentariului, potrivit căreia de acum încolo este nevoie de mai multă precauţie. Aceasta nu înseamnă, însă, să fii chiţibuşar şi să cauţi 'diavolul în detalii', ci doar să dai dovadă de rigoare, adaugă Pascale Joannin.

Potrivit acesteia, credibilitatea Europei în ochii opiniei publice mai suferă astăzi din cauza României şi Bulgariei, ceea ce dă sentimentul că au fost acceptaţi în UE membri de care nu eşti foarte sigur. Din dorinţa de a nu-i face să aştepte mult şi bine, s-a manifestat un fel de mini-laxism, care a făcut ca astăzi respectiva imagine nefastă să fie plătită scump. Doar pentru că s-a crezut că, dacă lucrurile vor fi tărăgănate prea mult, populaţia acestor ţări îşi va pune probleme şi va întoarce spatele Europei.

Poate că şi criza economică a amplificat impresia că s-a mers prea repede cu extinderea, chiar dacă respectiva criză nu a fost provocată de aceste ultime ţări aderate.

Înseamnă toate acestea că ar trebui încetinit procesul de extindere? În opinia analistei, procesul nu trebuie încetinit, ci ar trebui să se explice că va exista o politică de deschidere şi în acelaşi timp o vigilenţă extremă pentru ca toate criteriile să fie îndeplinite de pretendenţi în mod complet şi riguros. De remarcat că de curând în negocierile pentru aderare nu se începe de la capitolele uşoare, ci cu dosarele cele mai sensibile, cum ar fi probleme legate de statul de drept, lupta împotriva corupţiei etc. Ceea ce scârţâie azi în România şi Bulgaria este impus acum altor ţări candidate, în special Muntenegrului, constată Joannin. De asemenea, în cazul Croaţiei, care nu respecta regulile privind mandatul european de extrădare, Comisia Europeană a dat rapid dovadă de autoritate, pentru a corecta ceea ce trebuia corectat.

Un lucru este cert, în opinia autoarei articolului: extinderea trebuie continuată. Actualii candidaţi sunt în majoritate ţări din Balcani. Aceasta este o regiune dificilă, unde amintirile despre război sunt încă vii. Este un obiectiv foarte important, cel de a dori pacificarea regiunii, pentru ca aceasta să nu devină un teren pentru noi conflicte.

Apoi, este suficient să te uiţi pe hartă pentru a vedea că această regiune este într-adevăr în Europa. Aceste ţări sunt europene din punct de vedere geografic, cultural şi istoric.

Desigur, mai este necesar şi ca aceste ţări să dorească să adere la UE şi să realizeze reformele cerute. Din acest punct de vedere, este posibil ca schema să fie mai lungă. Nu se intenţionează ca toate ţările din Balcani să adere la UE în acelaşi timp: acest lucru se va face în mod progresiv, pe măsură ce aceste ţări vor evolua.

Sunt aceste ţări 'ultimul val'? Care sunt limitele acestei extinderi? Dacă Turcia nu se regăseşte pe lista candidaţilor la aderare, în mod sigur despre ea nu se va vorbi mai puţin. În mod sigur, această ţară focalizează atenţia: în timp ce ţările din Balcani invitate să adere la UE sunt, din punct de vedere global, ţări 'mici', problema Turciei este în mod evident diferită.

Aceasta este o problemă veche, care probabil nu se doreşte a fi reglementată. Ea 'poluează' dezbaterile, deoarece se vede foarte bine cât de divizate sunt cele două tabere: cei care consideră că aderarea Turciei va întări UE şi cei care consideră că Turcia nu este o ţară europeană.

Pentru Balcani, problema este reglată: consiliile prezidenţiale şi guvernamentale succesive au recunoscut că aceste ţări au vocaţia să adere la UE. Însă, în ceea ce priveşte Turcia, Pascale Joannin este de părere că opinia publică nu este încă pregătită pentru o aderare a acestei ţări şi nici Turcia nu este pregătită de aderare. Astfel, responsabilitatea este împărţită. Astfel, Turcia este o ţară cu care trebuie menţinute bune relaţii, însă fără ca ea să devină membră a 'clubului'.

Dincolo de aceasta, problema rămâne deschisă. Pascale Joannin nu exclude că lucrurile să se îndrepte spre parteneriate cu Ucraina, Belarus, dar şi cu Rusia. Acorduri care ar permite relaţii de bună vecinătate, pentru a ridica din nou o cortină de fier acolo unde aceasta a fost distrusă în urmă cu nişte ani, conchide autoarea articolului.