Firea, către colegii de partid: PSD s-a prăbuşit în sondaje. Bătăliile care ne aşteaptă în 2019 sunt pierdute din start

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a lansat un nou atac dur la adresa şefului său de partid Liviu Dragnea, cu care se află de câteva zile în război deschis.
Gabriela Vrânceanu-Firea
Gabriela Vrânceanu-Firea (Florin Chirilă/Epoch Times)

Primarul general Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD, le-a adresat, vineri, o nouă scrisoare colegilor săi de partid, în care îi asigură că nu a încheiat "niciun armistiţiu sau pact de coabitare" cu liderul suprem Liviu Dragnea.

Vă prezentăm mai jos scrisoarea integrală:

"Nu am făcut nici armistiţiu şi nici nu am încheiat vreun fel de pact de coabitare cu preşedintele Liviu Dragnea. Nici nu aş fi avut cum, pentru că nu este vorba de o dispută personală care să poată fi încheiată cu o ofertă potrivită. Am spus-o şi o mai repet: nu urmăresc să-i iau locul dlui Dragnea şi nu încerc să obţin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau să fie foarte clar că nu intenţionez să destabilizez coaliţia majoritară din parlament sau să pun în pericol programul de guvernare. Am ridicat însă nişte probleme, acumulate într-un an şi jumătate de discuţii sterile în partid, care s-au acutizat în ultima perioadă.

Tăcerea mea din ultimele zile nu are nicio cauză subterană, spre stupefacţia celor care se hrănesc zilnic doar cu esenţă de complot, ci mi s-a părut normal să las „scena” liberă şi altor colegi care ar putea să contribuie la această dezbatere absolut necesară pentru PSD. Dacă cei mai mulţi au ales să se abţină de la luări publice de poziţie, acest lucru se datorează şi modului perfid în care am fost atacată şi defăimată de către camarila, asumată sau nu, din jurul lui Liviu Dragnea.

Nu sunt în fruntea niciunei răzmeriţe şi nu am intenţionat să fiu eu cea care dă tonul schimbării în partid. Ştiu însă că sunt mulţi colegi care gândesc la fel ca mine, aşa că nu voi ezita să mă alătur oricărei iniţiative oneste, fie ea scrisoare, rezoluţie sau orice altceva, care are ca scop modernizarea Partidului Social Democrat, readucerea lui aproape de oameni şi de problemele lor, precum şi asumarea fără echivoc a valorilor europene şi nord-atlantice.

În urmă cu 3 ani, la congresul care i-a validat alegerea în funcţia de preşedinte al partidului, Liviu Dragnea spunea că trebuie să începem construcţia unui partid nou, autentic de stânga, care va pune pe primul loc oamenii. „Vom face politica celor care lucrează în marile întreprinderi, a celor care nu au sâmbăta şi duminica libere, a celor care inovează, a celor care sunt plecaţi în străinătate”.

Ne-am lăsat cu toţii amăgiţi de aceste vorbe mari, oamenii ne-au votat covârşitor la alegerile din 2016, iar noi, cei din conducerea partidului l-am sprijinit necondiţionat. Numai că Liviu Dragnea a uitat mult prea repede promisiunile şi a impus partidului o agendă paralelă şi un stil discreţionar de conducere, luând decizii, unele de o importanţă covârşitoare, pe baza consultării cu doar câţiva oameni, unii dintre ei din afara PSD, sau chiar din statul subteran cu care spune că se luptă.

Sunt întrebată cum de am realizat abia acum că lucrurile nu merg deloc în direcţia cea bună. Răspunsul e foarte simplu: nu, n-am avut brusc o revelaţie, dar am constatat, gradual, că acest mod de a face politică se răsfrânge direct asupra cetăţeanului. Eu mă lupt pentru a-mi putea respecta angajamentele pe care mi le-am luat, împreună cu Liviu Dragnea, faţă de bucureşteni, referitoare la trafic, la sistemul de termoficare, la asistenţa medicală, la protecţia socială, dar când văd că proiectele noastre stagnează din cauza unor abordări politicianiste, atunci e clar că trebuie să ducem lupta la alt nivel.

S-a spus că acest mod de a conduce partidul cu mână forte ne-a asigurat succesul în alegeri, dar s-a întrebat cineva dacă acest lucru ar fi fost posibil fără implicare şi dăruirea noastră, a celorlalţi lideri şi militanţi ai partidului? Iar dacă marile victorii electorale n-au folosit la punerea în practică a unor politici care să le facă oamenilor viaţa mai bună, ci doar i-au asigurat lui Liviu Dragnea accesul la resurse cu ajutorul cărora să-şi consolideze poziţia de lider absolut, atunci putem spune că au fost degeaba.

Dovada cea mai bună a faptului că am dreptate este modul în care Liviu Dragnea a înţeles să răspundă la acuzaţiile pe care i le-am adus. În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise şi principiale în partid, a găsit de cuviinţă să-i convoace la sediul central pe liderii de organizaţii, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinităţi şi, sub pretextul unor discuţii referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puţin iluzorii. Doar din informaţiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puţin 30 de colegi!

Mulţi dintre colegii sau votanţii noştri văd în Liviu Dragnea simbolul luptei împotriva statului paralel şi a preşedintelui Iohannis. Este o percepţie pur subiectivă, pentru că faptele arată cu totul altceva. După alegerile din 2016, în ciuda multor măsuri bune, cu mare impact în rândul populaţiei, PSD s-a prăbuşit în sondaje ca intenţie de vot, în timp ce toţi adversarii noştri capitalizează această scădere, valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic, iar noi înfruntăm această realitate sub conducerea unui preşedinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cotă de încredere cu mult sub cea a partidului. În condiţiile acestea, e limpede pentru oricine că bătăliile politice care ne aşteaptă în 2019 sunt pierdute din start!

În mai puţin de 4 luni, Bucureştiul va deveni capitala Europei pentru jumătate de an, odată cu preluarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred că avem acum o ultimă şansă de a ne prezenta în faţa opiniei publice din întreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil să susţină cu legitimitate interesele românilor."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne