Fotbal feminin: Echipa Statelor Unite noua campioană Mondială

(DENIS CHARLET / AFP / Getty Images)

Selecţionata de fotbal a Statelor Unite a câştigat Cupa Mondială feminină din Canada, duminică, la Vancouver, după ce a zdrobit Japonia, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 5-2 (4-1), în finală.

Americancele şi-au adjudecat astfel al treilea lor titlu mondial, după cele din 1991 şi 1999, graţie unui meci de excepţie făcut de ''decarul'' Carli Lloyd, care a reuşit o ''triplă''.

SUA a tranşat practic soarta meciului în primul sfert de oră, având în vedere că în minutul 16 conducea cu 4-0. Carli Lloyd (3, 5, 16), Lauren Holiday (14) şi Tobin Heath (54) au marcat pentru învingătoare, în timp ce pentru nipone au înscris Yuki Ogimi (27) şi Julie Johnston (52, autogol).

Americancele au crescut ca nivel de la debutul turneului, ele fiind şi campioanele olimpice en titre. Echipa SUA şi-a luat o revanşă în faţa Japoniei după finala pierdută în 2011 la loviturile de departajare, în Germania.

În finala de duminică, Lloyd a marcat primele două goluri în urma unor lovituri libere, iar a treia sa reuşită, din minutul 16 a fost o veritabilă operă de artă, cu un şut lobat de la 50 de metri care a învins-o pe Kaihori. Carli Lloyd a reuşit cel mai rapid hat-trick din istoria Cupei Mondiale feminine.

Japonia a avut o încercare de revenire, reducând diferenţa la 4-2, dar imediat americancele au înscris al cincilea gol şi au decis soarta partidei.

Pe BC Stadium din Vancouver, în faţa a 53.341 spectatori, au evoluat echipele:

SUA: Hope Solo — Meghan Klingenberg, Becky Sauerbrunn, Julie Johnston, Ali Krieger — Morgan Brian, Lauren Holiday, Megan Rapinoe (Kelley O'Hara, min. 61), Tobin Heath (Abby Wambach, min. 79) — Carli Lloyd, Alex Morgan (Christie Rampone, min. 86). Selecţioner: Jill Ellis.

Japonia: Ayumi Kaihori — Saori Ariyoshi, Azusa Iwashimizu (Homare Sawa, min. 33), Saki Kumagai, Aya Sameshima — Nahomi Kawasumi (Yuika Sugasawa, min. 39), Mizuho Sakaguchi, Rumi Utsugi, Aya Miyama — Shinobu Ohno (Mână Iwabuchi, min. 60), Yuki Ogimi. Selecţioner: Norio Sasaki.

Arbitru: Katerina Monzul (Ucraina).
Cartonaşe galbene: Sawa (82), Iwabuchi (85).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport