Germanul Scholz afirmă că un atac asupra Rafah ar face pacea regională "foarte dificilă"

Olaf Scholz
Olaf Scholz (Andreas Gora / Pool / Getty Images)

Numărul mare al victimelor civile care ar rezulta în urma unui asalt israelian asupra oraşului Rafah din Gaza ar face ca pacea regională să fie "foarte dificilă", a declarat duminică cancelarul german Olaf Scholz, după discuţii cu regele iordanian Abdullah, transmite Reuters.

Scholz a adăugat că acesta ar fi unul dintre principalele argumente pe care le va aduce în discuţiile cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, în timpul călătoriei sale fulger în regiunel.

Discuţiile aranjate în grabă urmau să aibă loc duminică seara, în contextul în care Israelul a aprobat vineri un plan de atac asupra oraşului de la marginea sudică a enclavei palestiniene distruse, unde mai mult de jumătate din cei 2,3 milioane de locuitori se adăpostesc după cinci luni de război.

"În acest moment, este vorba de a ne asigura că ajungem la un axord de încetare a focului de lungă durată. Acest lucru ne-ar permite să împiedicăm ca o astfel de ofensivă terestră să aibă loc", a declarat Scholz după discuţiile cu Abdullah la reşedinţa sa privată din portul iordanian Aqaba de la Marea Roşie.

Întrebat dacă este pregătit să exercite presiuni asupra lui Netanyahu pentru a opri un astfel de atac, Scholz a spus că este "foarte clar că trebuie să facem totul pentru ca situaţia să nu se înrăutăţească mai mult decât este deja".

"Israelul are tot dreptul să se protejeze [...] În acelaşi timp, nu se poate ca cei din Gaza care s-au refugiat la Rafah să fie direct ameninţaţi de orice acţiuni şi operaţiuni militare întreprinse acolo", a adăugat cancelarul german.

Israelul afirmă că Rafah este unul dintre ultimele bastioane ale Hamas, pe care s-a angajat să le elimine, şi că locuitorii vor fi evacuaţi.

Scholz nu a răspuns în mod direct la întrebarea dacă Germania ar reacţiona la o ofensivă de amploare la Rafah, de exemplu prin restricţionarea exporturilor de arme germane către Israel.

Germania a fost unul dintre cei mai fideli aliaţi ai Israelului, alături de Statele Unite, susţinând în mod constant dreptul Israelului de a se apăra, subliniind datoria sa de a fi alături de această ţară în ispăşirea păcatului comis cu Holocaustul nazist, în care au murit 6 milioane de evrei.

Dar guvernul s-a confruntat cu acuzaţii - inclusiv din partea unor locuitori evrei proeminenţi din Germania - că a permis ca sentimentul de vină să îi înceţoşeze răspunsul la represaliile Israelului.

Prim-ministrul malaezian Anwar Ibrahim a acuzat Europa, în timpul unei vizite la Berlin săptămâna trecută, că este "ipocrită" şi selectivă în preocuparea sa pentru diferite popoare, trecând cu vederea decenii de suferinţă palestiniană generalizată.

Cu toate acestea, oficialii guvernamentali germani au subliniat în ultimele luni necesitatea ca Israelul să adere la dreptul internaţional în răspunsul său la atacurile Hamas şi au cerut Israelului să permită intrarea mai multor ajutoare umanitare în Gaza. De asemenea, aceştia au denunţat violenţele coloniştilor evrei din Cisiordania.

Scholz a declarat că discuţiile cu regele Abdullah au arătat încă o dată cât de important este ca toate negocierile să abordeze perspectivele pe termen lung pentru o posibilă coexistenţă paşnică între Israel şi un stat palestinian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe