Guvernul Ponta, acuzat că a majorat, pe ascuns, salariile din Finanţe cu peste 60%

Nu mai puţin de 60.000 de angajaţi, în principal din cadrul MFP şi al ANAF, vor beneficia de o creştere salarială de peste 60%, a declarat liderului sindical Bogdan Hossu, în ciuda faptului că MFP susţine că ar fi vorba doar despre 5.700 de angajaţi, iar creşterea este, în medie, de 22%.
Victor Ponta şi Eugen Teodorovici
Victor Ponta şi Eugen Teodorovici (Epoch Times România)

Aproximativ 5.700 de angajaţi din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Achiziţii Publice vor beneficia, de la 1 noiembrie, de o creştere a salariilor de bază, în medie, cu 22%, a anunţat vineri, în cadrul unui comunicat de presă, MFP.

Potrivit Ministerului, activităţile complexe ale MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ANAP, precum şi imperativul asigurării unei stabilităţi a personalului specializat din cadrul acestora justifică acordarea unei majorări salariale prin acordarea unui număr de 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută.

"Acordarea acestei majorări salariale este de natură să creeze o salarizare similară cu personalul din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, care are atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile, dată fiind complexitatea similară a activităţilor desfăşurate şi care, în prezent, beneficiază de până la 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută (...). În plus, o egalizare a salarizării între aceste instituţii publice este necesară, deoarece nu trebuie să existe o diferenţă între cele două categorii de bugete, naţional şi cel al Uniunii Europene, şi nici între activităţile aferente funcţiilor acestor instituţii publice", se arată în comunicat.

"Măsura propusă este de natură să conducă la evitarea riscului migrării personalului din cadrul acestora către instituţii cu un nivel de salarizare superior, la evitarea săvârşirii unor posibile fapte de corupţie şi la stabilirea unui echilibru între complexitatea muncii şi riscurile care derivă din realizarea prerogativelor acestora.

Totodată, această măsură contribuie la realizarea unui serviciu public stabil, prin eliminarea pe cât posibil a riscului migrării personalului specializat din cadrul unor instituţii cheie ale administraţiei publice centrale către mediul privat, cu consecinţe pozitive asupra interesului cetăţeanului, a bugetului general consolidat şi a activităţii autorităţilor publice vizate de această măsură", potrivit comunicatului citat.

Pe de altă parte, liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, pentru Mediafax, că majorarea este de peste 60%, iar de aceasta vor beneficia nu mai puţin 60.000 de persoane. Preşedintele CNS Cartel Alfa a atras atenţia că Guvernul Ponta a inclus în rectificarea bugetară o derogare care nu făcea parte din proiect şi nu a fost discutată cu partenerii sociali.

"Modificarea a fost făcută ori în şedinţa de Guvern, ori după. În mod normal o astfel de modificare nu trebuie făcută fără semnăturile miniştrilor Finanţelor, Justiţiei şi Muncii", a precizat Bogdan Hossu, adăugând că prevederea este discriminatorie şi va duce la o "explozie salarială".

Într-o altă declaraţie făcută la postul B1 TV, Bogdan Hossu s-a declarat nemulţumit de noua mărirea salarială din Finanţe, care va fi aplicată din luna noiembrie, a fost publicată în Monitorul Oficial, deşi iniţial s-a spus că nu există bani pentru alte măriri salariale.

"Nici noi n-am ştiut, dar joi s-a publicat în Monitorul Oficial ordonanţa care face trimitere la rectificarea de buget naţional şi în cadrul acesteia am constatat că s-a adăugat un nou articol 63 care face această creştere salarială pentru funcţionarii publici de la Ministerul de Finanţe, ANAF şi restul structurilor. (...) Nu e problema creşterii de salarii. E benefică. Este discrepanţa dintre celelalte creşteri la alte categorii de personal şi faptul că, cu 4 zile înainte de discutarea în Guvern, s-a discutat la Comisia de Muncă din Ministerul de Finanţe ordonanţa 27 referitoare la creşteri salariale pentru anumite categorii de bugetari, iar anumiţi parlamentari au dorit să facă nişte amendamente în care dădea între 10 şi 20% şi altor categorii. În plenul comisiei au respins amendamentele şi au venit reprezentanţi de la Ministerul Public care au zis că nu mai sunt bani. E o discriminare făcută între categoriile de personal", a declarat liderul sindical.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne