IML nu mai face expertiza în cazul Năstase

Tribunalul a stabilit că Năstase poate executa pedeapsa (MUGUR VARZARIU / AFP / GettyImages)
Cristina Boiangiu
27.06.2012

Angajaţii Institutului de Medicină Legală nu vor mai efectua expertiza medicală în cazul lui Adrian Năstase, pentru ca poliţiştii au renunţat la solicitarea lor anterioară. Decizia a fost luată după ce a fost pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei, iar Năstase a fost transportat la spitalul Penitenciarului Rahova, unde ar urma să ispăşească pedeapsa de doi ani de închisoare.

O expertiză medico-legală ar mai putea fi cerută de instanţă, iar în acest caz IML o va realiza. Poliţia Capitalei solicitase ieri efectuarea unei expertize medico-legale în condiţiile în care Adrian Năstase era internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar medicii au declarat că un eventual transfer al acestuia în penitenciar poate fi decis doar în urma evaluării medico-legale.

Între timp, Tribunalul Bucureşti a stabilit că nu există niciun impediment care să împiedice punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, aşa că Năstase a fost transportat aseară la penitenciar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor