Iulian Crăciun (ARD): Prin internship am încercat să le oferim tinerilor modele, pentru că la noi se mediatizează mult anti-modelele

Iulian Crăciun, candidat ARD pentru Senat în Sectorul 4 (Epoch Times România)
Ana Petrescu
16.11.2012

Un reporter Epoch Times a stat de vorbă cu Iulian Crăciun, intrat în cursa pentru alegerile parlamentare din decembrie din partea Alianţei România Dreaptă (ARD) pentru Senat în Sectorul 4, colegiu în care candidează şi Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC). Reprezentantul alianţei de dreapta, ne-a vorbit, într-un scurt interviu, despre principalele obiective pe care le propune bucureştenilor, precum crearea locurilor de muncă prin dezvoltarea mediului de afaceri, despre “educaţia practică şi mai puţin teoretică” care se poate realiza prin creşterea numărului programelor de intership pentru tineri, cât şi despre ce l-a determinat să candideze.

R: Ce v-a determinat să candidaţi din partea Forţei Civice, care se află în Alianţa România Dreaptă (ARD)? A fost din proprie iniţiativă sau propunerea a venit din partea Partidului Forţa Civică?

Iulian Crăciun: Eu mă gândeam de mai demult să intru în viaţa politică. Am primit oferte şi din stânga şi din dreapta, dar foarte mult timp a fost o barieră ideea că toate partidele aveau nişte “bube” în spate. Normal în 20 de ani cel puţin partidele au făcut şi lucruri bune şi lucruri rele, iar în momentul în care a apărut Forţa Civică, fiind un partid nou, început de la zero, am zis că merită să încerc, pentru că automat un lucru când începe de la zero are mai puţin şanse să iasă prost ca un lucru cârpit. De exemplu, atunci când îţi faci o casă, mai bine o faci de zero, decât să iei una dărăpănată şi să începi s-o consolidezi.

De când ştiaţi de existenţa Forţei Civice, în contextul în care partidul s-a înfiinţat în 2004, dar a devenit cunoscut după venirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea formaţiunii politice?

Am aflat acum câteva luni, de când s-a făcut mişcarea cu Mihai Răzvan Ungureanu.

Ce propuneţi bucureştenilor din postura de candidat ARD pentru Senat în Sectorul 4?

Crearea locurilor de muncă, pentru că am văzut că cetăţenii din sectorul 4, din colegiul meu, au cea mai mare dorinţă în a avea locuri de muncă. Aşa ca şi principalul meu obiectiv devine prin urmare locurile de muncă şi asta se poate obţine prin aducerea de investiţii, sprijinirea mediului de afaceri, pentru că micii afacerişti crează majoritatea locurilor de muncă, sprijinirea IMM-urilor (întreprinderile mici şi mijlocii – n.r.) fără să li se pună beţe în roate şi prin educaţie, deoarece nu poţi avea locuri de muncă bine plătite dacă nu ai o educaţie foarte bună şi aici mă refer la educaţia practică şi mai puţin teoretică, pentru că am observat din propria experienţă când am terminat facultatea că în momentul în care am început să lucrez, bine lucrând încă din facultate, mi-am dat seama că un student mediu spre bun ca şi angajat era un angajat mediocru spre prost, pentru că nu avea cunoştinţele practice.

În acest context, ce opinie aveţi despre internship? Susţineţi practicarea internship-ul încă din timpul studiilor, în condiţiile în care mulţi tineri, atunci când termină o facultate şi care încearcă să se angajeze, pică procesul de selecţie din cauză lipsei experienţei profesionale necesare angajării?

Internship-ul, mentoratul este un proiect ONG-ist, ca să zic aşa. Am încercat să oferim tinerilor modele pentru ca la noi se mediatizează mult anti-modelele, piţipoancele cu silicoane, baştanii cu ceafa lată, numai anti-modele şi arătându-le oameni care au reuşit prin muncă şi au o poveste de succes reală, pozitivă, am reuşi să schimbăm multe paradigme în gândirea copiilor.

Depunerea candidaturii pentru Senat în Sectorul 4, împotriva lui Dan Voiculescu a fost o iniţiativă proprie sau a fost o decizie comună cu ARD?

La noi în ţară, este votul negativ, adică îi votez pe ăştia pentru că m-am săturat de ceilalţi, ceea ce nu este o mentalitate bună. Ar trebui să-i votezi pe ăştia pentru că sunt de acord cu principiile lor şi am încredere în ei, nu pentru că-i urăsc pe ceilalţi.

A fost o combinaţie, în sensul că posibilităţile de a candida erau două, Sectorul 1 şi Sectorul 4. În Sectorul 1 nu cunosc pe nimeni. Chiar dacă lucrez în acest sector, toate cunoştinţele mele stau în celelalte sectoare şi am zis că dacă vreau să încep un lucru, să-l încep de acolo de unde cunosc oameni, pentru ca ei vor fi cei mai buni propagandişti ai mei, deoarece mă cunosc personal. Şi în al doilea rând am ales Senatul deoarece Senatul poate crea şi lobby extern, iar eu, militând pentru investiţii şi mai ales pentru tehnologie şi domeniile care aduc valoare adăugată mare, de acolo pot face mai bine lucrul acesta.

Aţi primit mesaje de susţinere din partea oamenilor, de când aţi anunţat că veţi candida pentru un post de senator?

Da, atât din România, cât şi din afara ţării, de la românii din diasporă, din Canada, Australia, Germania, Statele Unite. Am primit chiar şi donaţii, pentru că au zis că nu au cum să sprijine campania altfel şi atunci au făcut donaţii în contul de sprijin de pe site.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat recent o campanie prin care încurajează tinerii să voteze. Ce părere aveţi despre acest demers?

Este un lucru foarte bun, pentru că de 20 de ani, la noi în ţară, este votul negativ, adică îi votez pe ăştia pentru că m-am săturat de ceilalţi, ceea ce nu este o mentalitate bună. Ar trebui să-i votezi pe ăştia pentru că eşti de acord cu principiile lor şi ai încredere în ei, nu pentru că-i urăşti pe ceilalţi.

Şi acum la alegerile parlamentare din decembrie credeţi că se va păstra aceeaşi linie a votului negativ?

Da, este un vot negativ. Sunt convins că trendul este acelaşi, dar au apărut şi luminiţele, ca să zic aşa, pentru că am mers în colegiu, m-am întâlnit într-o zi cu aproximativ 400 de oameni, ştiind că acel colegiu este unul preponderent USL-ist, mă aşteptam la mai multe reacţii negative şi am avut surpriza să constat că în jur de 50 de oameni să-mi spună că până acum nu s-ar fi dus la vot, dar acum am o motivaţie să mă duc, pentru că m-ai convins. Deci începe să apară şi votul pozitiv şi sper să mă voteze oamenii nu pentru că nu-l mai vor pe contracandidatul meu, pe Dan Voiculescu, ci pentru că sunt de acord cu ce propun ei (ARD- n.r.) şi au încredere în mine.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor