Joe Biden dă de înţeles că SUA vor apăra Taiwanul în cazul unui atac al Chinei: „Avem un angajament în acest sens”

Joe Biden
Joe Biden (Getty Images)

Preşedintele american Joe Biden a afirmat, joi, că Statele Unite sunt pregătite să apere militar Taiwanul în cazul unui atac al Chinei. „Da, avem un angajament în acest sens”, a declarat Joe Biden într-o discuţie cu electoratul din Baltimore, transmisă la CNN.

Declaraţia neaşteptată a lui Biden în faţa unui public larg, un forum neobişnuit pentru anunţuri atât de importante privitoare la politica externă, survine după ce, cu câteva săptămâni în urmă, locatarul Casei Albe a stârnit confuzie afirmând că într-o conversaţie telefonică avută cu liderul comunist Xi Jinping a discutat "acordul" pentru Taiwan, fără să dea detalii.

China consideră insula Taiwan parte a teritoriului său, deşi naţiunea are monedă proprie, sistem politic democratic, politică externă bine definită şi PIB-ul său per capita este mult mai mare decât cel al Chinei. Taiwanul a fost fondat de generalul naţionalist Chan Kai Shek, care s-a refugiat pe insulă după ce a fost înfrânt de miliţiile comuniste conduse de Mao Tsedun, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în care Shek a luptat împotriva invaziei japoneze în China.

Viitorul ambasador la Beijing Nicholas Burns a declarat, săptămâna aceasta, că lumea „nu trebuie să aibă încredere în China” în privinţa Taiwanului şi a recomandat suplimentarea tranzacţiilor de armament cu insula pentru a-i consolida apărarea.

Burns a exprimat opinia în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Senatului, unde era audiat pentru confirmare. El a denunţat, de asemenea, recentele incursiuni chineze în zona de identificare a apărării aeriene taiwaneze, spunând că sunt „reprobabile”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe