Joi, trei ceasuri rele pentru Fenechiu. A devenit purtătorul unui nou dosar marca DNA

Rămas în "istorie" drept cel ce a vrut să dea CFR Marfă lui Gruia Stoica, personaj cu dosare penale pe rol, fostul ministru Relu Fenechiu are acum noi probleme penale.
Relu Fenechiu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
23.06.2016

Aflat încă după gratii în dosarul "Transformatorul", unde execută o pedeapsă de cinci ani de închisoare, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost adus joi la sediul DNA din Capitală unde a primit o veste proastă: procurorii l-au pus sub urmărire penală într-un nou dosar de corupţie.

Relu Fenechiu este acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată şi spălare a banilor, presupusele infracţiuni fiind săvârşite pe vremea când era deputat în Parlamentul României.

"În perioada 2012-2014, suspectul Fenechiu Relu, în calitatea amintită mai sus a pretins şi a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiţiei (în valoare de 14.700.000 lei fără TVA) şi de o societate farmaceutică cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii (în valoare de aproximativ 1.800.000 euro), pentru sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea acestor proiecte", se arată într-un comunicat al agenţiei anticorupţie.

Concret, sprijinul acordat de Relu Fenechiu s-a materializat, potrivit procurorilor DNA, prin intervenţia sa la funcţionari din cadrul Ministerului Justiţiei sau la persoane din conducerea societăţii farmaceutice, asupra cărora avea influenţă la acel moment.

"Pentru acest "ajutor", suspectul a primit de la reprezentanţii firmei de software, prin intermediul a două societăţi pe care le controla, suma totală de de 620.000 euro. Pentru a disimula provenienţa ilicită a banilor, între cele două societăţi şi firma de software au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în realitate serviciile respective fiind efectuate doar de către angajaţii acesteia din urmă", au explicat procurorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor