La Chişinău au avut loc consultări moldo-slovace în domeniul integrării europene

(Epoch Times)
La Chişinău au avut loc consultări moldo-slovace în domeniul integrării europene. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de către viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iulian Groza, iar cea a Slovaciei de către secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Peter Burian, comunică Moldpres citînd Serviciul de informare şi comunicare al MAE.

În timpul discuţiilor, a fost abordată implementarea provizorie, de la 1 septembrie a.c., a Acordului de Asociere RM-UE, inclusiv Zona de Liber Comerţ. În context, viceministrul Iulian Groza a mulţumit părţii slovace pentru sprijinul oferit parcursului european al ţării noastre, asistenţa acordată în procesul de implementare a reformelor interne şi susţinerea proiectelor de consolidare a societăţii civile din Republica Moldova.

De asemenea, oficialul moldovean a vorbit despre agenda europeană a R.Moldova în contextul Summitului Parteneriatului Estic de la Riga, din mai 2015.

La rîndul lui, secretarul de stat Peter Burian a menţionat că R. Moldova este un partener important al Slovaciei, şi a precizat că Moldova rămîne în top 3 al statelor prioritare pentru asistenţa pentru dezvoltare, oferite de Guvernul de la Bratislava. “Aveţi deplina noastră susţinere în eforturile de reformare a sistemului judiciar, precum şi în procesul de consolidare a capacităţilor societăţii civile, întrucît sprijinul populaţiei este crucial în această perioadă”, a menţionat oficialul slovac.

În cadrul consultărilor, părţile au convenit ca, în perioada următoare, să faciliteze organizarea unor grupuri de lucru la nivel de experţi, pentru a identifica domeniile exacte în care R. Moldova ar putea beneficia de asistenţa slovacă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe