Lăzăroiu: Am impresia că liderii de sindicat din educaţie au pierdut controlul în teritoriu. Nu-i mai ascultă oastea

Sebastian Lăzăroiu
Sebastian Lăzăroiu (reportervirtual.ro)

Analistul politic Sebastian Lăzăroiu este de părere că liderii de sindicat din învăţământ au pierdut controlul în teritoriu, iar situaţia se îndreaptă spre "un cocktail exploziv împotriva greviştilor".

"Senzaţia mea e că liderii de sindicat au pierdut controlul în teritoriu. Greva se îndreaptă spre o fundătură, pentru că profesorii au primit deja ceva. Mult, puţin, e de discutat. La cât de cârpit arată azi bugetul, aş zice că mult, la cât de tare au fost afectate de inflaţie veniturile, probabil că puţin. În condiţiile în care au primit ceva, membrii de sindicat nu mai pot refuza să încheie anul şcolar (medii, examene), fără să-şi pună în cap părinţii. Dacă la început au avut simpatia lor, acum o vor pierde şi se vor alege cu furia. De la simpatie la furie e un pas mic când vine vorba de interesele personale imediate", a declarat Sebastian Lăzăroiu.

În opinia fostului consilier prezidenţial, momentul ales pentru grevă de sindicaliştii din educaţie "a fost oricum greşit".

"Cele mai de succes greve în şcoli sunt cele organizate în octombrie/noiembrie. Atunci apare încet-încet nervozitatea părinţilor care n-au cu cine să-şi lase copiii. Iniţial părinţii sunt supăraţi pe profesori ('nu vă mai ajunge'), dar după două săptămâni furia se îndreaptă împotriva guvernanţilor ('daţi-le ce vor, că nu mai am cu cine să-mi las copilul'). În iunie, miza încheierii anului şcolar e atât de mare, încât dinamica nervozităţii părinţilor se îndreaptă uşor spre grevişti, cu atât mai mult cu cât guvernul 'a dat ceva'. Mai lipseşte ca guvernul să prelungească anul şcolar până la încheierea formalităţilor legate de examene şi medii (ceea ce s-ar traduce în stricarea concediilor părinţilor), ca să avem un cocktail exploziv împotriva greviştilor. De asta am impresia că liderii de sindicat au pierdut controlul. Fiind mai puţini şi mai hârşiţi, ei înţeleg pericolul. Dar nu-i mai ascultă oastea", a afirmat Sebastian Lăzăroiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne