Lăzăroiu: Firea voia să ducă PSD într-o majoritate cu AUR, cu binecuvântarea aripii Teodosie din BOR

Sebastian Lăzăroiu
Sebastian Lăzăroiu (reportervirtual.ro)

Analistul politic Sebastian Lăzăroiu a pus pe masă un scenariu inedit legat de planurile politice pe care le-ar fi avut Gabriela Firea dacă nu ar fi fost trasă pe linie moartă şi ar fi recâştigat Primăria Capitalei.

"În sfârşit, Gabriela Firea a răspuns sincer la întrebarea - ce a făcut după ce apărut ancheta de presă din februarie despre azilele din Voluntari? Şi-a demis şoferul. Atât. A vrut doar să-şi protejeze imaginea. N-a acţionat în niciun fel, în nicio calitate - ministru, parlamentar, cetăţean, soţie a primarului - pentru a opri suferinţele victimelor. Trebuie apreciată pentru sinceritate", a declarat Sebastian Lăzăroiu.

Sociologul susţine că este adevărat că toată acţiunea a avut un substrat politic.

"Pandele are dreptate. Gabriela Firea îl identifică, dar aici nu e sinceră până la capăt. Spune că e vorba de candidatura la Primăria Capitalei. Nu, nu ăsta era obiectivul ei (şi al grupului din PSD pe care voia să-l reprezinte) până la final. Acesta era doar un mijloc. Obiectivul era să recâştige primăria Capitalei şi, din acea poziţie de cel mai legitimat prin vot politician după preşedintele României, să ducă partidul, după parlamentare, într-o majoritate cu AUR, cu binecuvântarea aripii Teodosie din BOR (acum are mai mult sens reacţia deloc uzuală a purtătorului de cuvânt al BOR, nu?). Lansând această ipoteză, vă las doar să vă gândiţi singuri dacă nu cumva toată operaţiunea a avut şi un substrat geopolitic mai profund", a adăugat Sebastian Lăzăroiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne