Mihai Goţiu: Chiar şi Bruce Willis şi Chuck Norris ar putea fi invidioşi pe Gabriel Oprea

Cazul Oprea arată cât de jos au ajuns instituţiile acestui stat, fie că vorbim de cele de studii superioare cu pretenţii, de aşa-zise servicii inteligente, de Guvern ori de Parlament, a tras un semnal de alarmă senatorul Mihai Goţiu.
Mihai Gotiu
Mihai Gotiu (Mihut Savu / Epoch Times)

Faptul că impostura l-a propulsat pe Gabriel Oprea la cel mai înalt nivel de decizie în statul român, la un nivel de la care avea atribuţia de a stabili ce este şi ce nu este "de interes naţional", arată cât de jos au ajuns instituţiile acestui stat, a atras atenţia, de la tribuna Parlamentului, senatorul USR Mihai Goţiu.

"Acum, privind retrospectiv, poate multora dintre d-voastră o să vă pară de ne-crezut, neverosimil, scenariu de film hollywoodian de serie B, modul în care o ilustră mediocritate ştiinţifică, un plagiator care s-a remarcat prin faptul "că-i căra geamantanul" lui Miron Cozma, a ajuns general cu patru stele, liderul unui partid care n-a trecut niciodată testul alegerilor, dar s-a aflat ani la rând la guvernare (!), ministru al Apărării, apoi al Internelor, vicepremier şi chiar premier interimar, profesor universitar, conducător de doctorate şi academician!

Einstein şi Leonardo Da Vinci s-ar cuveni să se încline în faţa capabilităţilor genialisimului Gabriel Oprea. Ba chiar şi Bruce Willis şi Chuck Norris ar putea fi invidioşi. Faptul că impostura l-a propulsat la cel mai înalt nivel de decizie în statul român, atenţie, la un nivel de la care avea atribuţia de a stabili ce este şi ce nu este "de interes naţional", arată cât de jos au ajuns instituţiile acestui stat, fie că vorbim de cele de studii superioare cu pretenţii, de academii reale sau de academii sinecură, de aşa-zise servicii inteligente, de Guvern ori Parlament", a declarat Mihai Goţiu, comentând pe marginea volumelor "Fabrica de doctorate", de Emilia Şercan, "#Rezist! Poezia", precum şi a altor "cărţi de luptă".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne