Năstase susţine că Şoşoacă nu este omul ruşilor în România. Ce "argument" aduce?

Adrian Nastase
Adrian Nastase (Epoch Times România)

Fostul premier Adrian Năstase susţine că i se pare improbabil ca Diana Şoşoacă să fie omul ruşilor în România. În opinia fostului lider PSD dublu condamnat la închisoare, „ruşii sunt mult mai inteligenţi de atât”, iar dacă ne uităm cum funcţionau serviciile secrete ruseşti, atunci se poate trage concluzia că au oameni mult mai pregătiţi pentru o astfel de misiune.

"Nu cred. Ruşii sunt mult mai inteligenţi de atât. Ei nu au nevoie de cineva. Ei au, probabil, oameni de influenţă în România, pe care i-au crescut de-a lungul deceniilor. Cei care ştiu ceva despre spionajul sovietic, ştiu cum funcţionează Rusia. A, pentru a crea nişte probleme, da, dar altfel, sigur că sunt mult mai subtili", a declarat Adrian Năstase, preluat de Ştiripesurse.ro, la Antena 3.

Năstase a mai susţinut că Diana Şoşoacă a sfidat România prin vizitele sale repetate la Ambasada Rusiei. Pe de altă parte, el nu a ratat ocazia să transmită că el înţelege unele dintre motivaţiile Kremlinului.

"Eu pot să înţeleg unele dintre motivaţiile Rusiei, inclusiv în ceea ce priveşte Ucraina, NATO şi aşa mai departe. Am fost unul dintre cei care au spus, la fel ca Titulescu, că Rusia este vecina României şi trebuie să încercăm să amenajăm relaţia într-un fel sau altul, inclusiv din punct de vedere economic.

Dar în momentul în care Rusia este pusă la zid pe bună dreptate, pentru o acţiune care este o agresiune neprovocată, trebuie să ne gândim la precedentul pe care alte ţări l-ar putea folosi într-o ordine mondială, în care Rusia ar deveni partener cu ţări din vecinătatea noastră. Şi atunci, să faci un astfel de lucru, în condiţiile în care românii au deja o problemă istorică cu Rusia, să mergi la Ambasada Rusiei, sfidând opinia publică din România, este absolut aberant", a mai adăugat Adrian Năstase.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne