Noua Zeelandă a câştigat, a treia oară consecutiv, Four Nations

(photos.com)

Noua Zeelandă şi-a asigurat al treilea titlu consecutiv în turneul celor patru naţiuni (Four Nations sau Rugby Championship), învingând, sâmbătă, la La Plata, echipa Argentinei, cu scorul de 34-13, cu o etapă înainte de încheierea acestei competiţiei de rugby inter-ţări, în care sunt implicate naţiunile majore ale acestui sport.

Cu 6 puncte avans, Noua Zeelandă nu mai poate fi ajunsă de Africa de Sud, aflată pe locul secund, după ce tot sâmbătă a învins Australia, cu 28-10, astfel că All Blacks au obţinut dominat toate cele trei ediţii ale competiţiei de când aceasta a trecut la formatul din patru naţiuni, prin acceptarea Argentinei, după ce neozeelandezii obţinuseră trofeul de 10 ori în Tri-Nations, între 1996 şi 2010.
Cu prilejul meciului din Argentina, căpitanul neozeelandez, flankerul Richie McCaw, a egalat recordul de selecţii, cu 133 de prezenţe în selecţionată.
În ultima etapă, pe 4 octombrie, sunt programate meciurile Africa de Sud — Noua Zeelandă şi Australia — Argentina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport