Noul preşedinte al Poloniei cere mai multă prezenţă NATO pentru a contrabalansa Rusia

Andrzej Duda, noul preşedinte al Poloniei.
Andrzej Duda, noul preşedinte al Poloniei. (Captură Foto)

Politicianul conservator Andrzej Duda a depus jurământul în funcţia de nou preşedinte al Poloniei, cerând imediat o prezenţă militară NATO mai puternică în ţara sa pentru a contracara o ameninţare militară percepută din partea Rusiei, conform ziarului The Guardian.

În primul său discurs ca preşedinte al ţării, susţinut în faţa celor două camere ale Parlamentului, Duda, în vârstă de 43 de ani, a declarat de asemenea că îşi va respecta promisiunile în privinţa creşterii indemnizaţiilor neimpozabile şi a reducerii vârstei de pensionare.

În calitate de comandant suprem al forţelor militare poloneze, Duda a declarat că este îngrijorat în special în legătură cu securitatea naţională a ţării în faţa unei Rusii tot mai agresive. “Avem nevoie de o prezenţă NATO mai mare în această parte a Europei”, a susţinut noul preşedinte al Poloniei.

Duda a promis că va face presiuni pentru a obţine mai multe garanţii de securitate din partea NATO în cadrul summitului alianţei militare vestice care va avea loc în 2016 la Varşovia.

El şi-a numit programul Newport Plus, făcând o referire la un summit desfăşurat în Wales în 2014, în cadrul căruia s-a decis crearea unei forţe de reacţie rapidă în regiune şi care este în prezent în proces de formare. Duda a insistat că acea forţă nu a fost suficientă.

În cadrul Uniunii Europene, Duda a promis că va discuta cu mai multă autoritate în privinţa obiectivelor şi nevoilor Poloniei, pentru ca acestea să fie mai clare partenerilor politici ai ţării.

Fost membru al Partidului de opoziţie Lege şi Dreptate, Duda a făcut apel la respect şi cooperare mutuală. El va trebui să găsească o cale pentru a colabora cu guvernul de coaliţie liberal format din Platforma Civică şi un partid mai mic.

Duda a depus jurământul în faţa Adunării Naţionale a legiuitorilor şi senatorilor din Parlament, în prezenţa guvernului şi a predecesorului său, Bronisław Komorowski.

Victoria electorală a lui Duda din luna mai împotriva lui Komorowski a fost o surpriză dar şi un avertisment că actuala coaliţie de guvernare şi-ar putea pierde puterea în cadrul alegerilor generale din octombrie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe