O tânără încătuşată a fost purtată pe străzi de un oficial chinez

Internauţii au circulat un fişier JPG, care a inclus textul care descrie incidentul şi fotografiile de la locul faptei.
Annie Wu
30.05.2013

O fată de 13 ani a fost încătuşată şi purtată pe străzi după ce a vărsat din greşeală apă pe o maşină aparţinând administraţiei publice locale din provincia Guizhou din China, potrivit postărilor care circulă pe platforma chineză de microblogging Sina Weibo.

Pe 27 mai a apărut pe Weibo un mesaj care indica faptul că pe 6 aprilie, o fată de 13 ani pe nume Rao Yao, a fost încătuşată şi forţată să meargă pe lângă vehiculul oficial timp de 20 de minute, în comuna Kele, judeţul Hezhang, provincia Guizhou. Nu este clar de ce vestea privind incidentul a apărut online cu o lună mai târziu. Internauţii au transmis un singur fişier JPG, care includea un text şi fotografii de la faţa locului.

Când mătuşa fetei a protestat împotriva tratamentului aplicat nepoatei sale, ea a fost bătută de peste 30 de poliţişti, conform relatărilor. O fotografie prezenta femeia întinsă la pământ după bătaie. Rao, nepoata ei, a fost reţinută ulterior la secţia locală de poliţie timp de 12 ore, potrivit postării.

Când a fost intervievat de reporteri, secretarul de partid al comunei, Yuan Zehong, a răspuns că ofiţerii de poliţie nu o etalau prin oraş, ci doar o aduceu la maşina poliţiei. De asemenea, el a susţinut că tânăra a fost încătuşată după ce părinţii ei - ambii vânzători ambulanţi - au fost implicaţi într-o dispută cu ofiţerii poliţiei locale.

La scurtă vreme după ce vestea privind situaţia în care a fost pusă tânăra a fost publicată, numele secretarului de partid local, Yuan Zehong, a fost cuvântul cel mai frecvent căutat pe Sina Weibo, peste 34 000 de postări având legătură cu această postare.

Internauţii chinezi şi-au exprimat indignarea faţă de incident pe Weibo. Autorul Cao Junshu a postat pe contul său: "secretarul de partid al comunei, Yuan Zehong, a instruit poliţiştii să aresteze pe cineva, iar aceştia s-au grăbit să încătuşeze persoana. Cea mai mare problemă în societatea noastră este chiar aici! Odată ce un oficial spune un cuvânt, toţi vor executa necondiţionat [ordinele sale]; chiar dacă nu au motive întemeiate, ei tot vor aresta oamenii. Atâta timp cât nu există un sistem judiciar independent, nu se poate face nimic".

Multe alte persoane de pe Weibo i-au cerut lui Yuan să demisioneze din poziţia sa oficială. În apărarea sa, Yuan a spus că nu ştia că fata era minoră deoarece "părea mai mare". Acest răspuns a fost ridiculizat fără menajamente.

Agenţia oficială de ştiri a Partidului Comunist, Xinhua, a raportat pe site-ul său că Yuan şi un ofiţer local de poliţie au fost suspendaţi până la finalizarea investigaţiilor privind incidentul.

Abuzul de putere al oficialilor este o sursă tot mai mare de frustrare în rândul oamenilor din China. Locuitorii oraşelor se confruntă frecvent cu un comportament violent din partea ofiţerilor chengguan ("management urban"), o para-poliţie care se ocupă de aplicarea reglementărilor urbane. Internauţii au documentat în mod regulat tendinţa lor de a ataca, a reţine ilegal şi a confisca forţat proprietăţile rezidenţilor şi vânzătorilor. În 2012, Human Rights Watch a publicat un raport privind abuzurile comise de chengguan în China.

Informaţii de Ariel Ţian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor