Ofiţer de zbor, atacat cu o siringă în Nigeria

Nigeria confirmă primul deces cauzat de Ebola.
Nigeria confirmă primul deces cauzat de Ebola. (Isaac Kasamni / AFP / Getty Images)

Un ofiţer de zbor american a fost pus sub carantină în Houston, luni, după ce a fost atacat cu o siringă în aeroportul din Lagos, Nigeria, de un bărbat neidentificat, a notat ABC.

Oficialii agenţiilor de implementare a legii din Statele Unite au declarat că au fost alarmaţi de atac, deoarece atacatorul a reuşit să injecteze o substanţă necunoscută într-unul din braţele ofiţerului de zbor.

Ofiţerul patrula împreună cu alţi colegi într-o zonă nesecurizată de pe terminalul aeroportului atunci când a avut loc incidentul, au declarat oficialii.

Ofiţerul american s-a îmbarcat în zborul United Airlines pe care era programat, iar în Houston a fost întâmpinat de agenţii FBI şi personalul sanitar al Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC).

Pe fondul îngrijorărilor că substanţa injectată ar fi putut conţine o formă a virusului ebola, ofiţerul de zbor a fost pus imediat sub carantină. FBI a declarat că a fost verificat ”la faţa locului ... datorită unui surplus de precauţie”.

”Victima nu a arătat niciun semn de boală pe timpul zborului şi a fost transportată la spital cînd a aterizat avionul, pentru efectuarea unor teste suplimentare. Niciunul din testele efectuate nu a indicat că pasagerii au fost expuşi la pericole”, a declarat purtătorul de cuvânt al FBI.

Experţii din Sănătate au explicat că şi cei mai virali agenţi nu se manifestă imediat şi nu fac pacientul contagios.

În timp ce atacatorul necunoscut a fugit şi nu a putut fi localizat, oficialii au declarat că ofiţerii de zbor din echipa victimei au reuşit să securizeze acul de siringă şi să-l aducă în Statele Unite pentru testare.

Ofiţerii aerieni ai Statelor Unite călătoresc în haine civile iar pentru atacator nu este imediat evident că ţinta sa este un agent de implementare a legii american, au declarat oficialii.

”Chiar dacă nu au existat informaţii imediate care să confirme că a fost un atac ţintit, aceste este o reamintire că laşii internaţionali vor încerca să lanseze atacuri letale pe furiş la bărbaţii şi femeile noastre onorabile de peste graniţă”, a declarat John Adler, preşedintele naţional al Federal Law Enforcement Officers Association.

Aeroportul din Lagos a fost considerat de mult o ţintă posibilă pentru grupul terorist Boko Haram, care a efectuat o serie de atacuri mortale de-a lungul Nigeriei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe