Olguţa Vasilescu anunţă tăieri de salarii pentru unii bugetari. Iohannis printre cei vizaţi

Salariile unor categorii de bugetari - printre care şi şeful statului - vor scădea cu până la 40%, motivul fiind dorinţa de se corecta o serie de dezechilibre, susţine Olguţa Vasilescu.
Olguta Vasilescu(PSD),
Olguta Vasilescu(PSD), (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
01.02.2018

În campania electorală şi multă vreme după preluarea puterii, PSD n-a contenit să promită valuri de măriri salariale. La mai bine de un an de la mediatizarea programului de guvernare, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, admite însă că pentru o serie de bugetari vor exista reduceri salariale cuprinse "între 10 şi 40%", începând cu 1 ianuarie 2018, relatează Hotnews.

Potrivit Olguţei Vasilescu, cei loviţi vor fi foarte puţini, iar reducerile erau necesare pentru a se corecta unele "dezechilibre". Unul dintre cei cărora li se micşorează salariul este chiar preşedintele României, a cărui leafă va scădea cu 40%.

Un alt exemplu invocat de ministrul Muncii a fost cel al consilierilor de la Ministerului Sănătăţii, care ar avea salariile mai mari decât secretarii de stat, până la 14.000 de lei pe lună, în timp ce consilierii altor miniştri erau plătiţi cu salarii cuprinse între 3.000 şi 4.000 de lei lunar.

Cât despre majorările promise în campania electorală, Olguţa a admis că deşi salariile brute vor creşte cu circa 25%, practic oamenii vor lua salarii nete cu doar 4% mai mari.

Referitor la poliţişti, ministrul Muncii a afirmat că acestora nu le scad salariile, ci doar li se taie sporul de permanenţă, cu alte cuvinte banii pe care oamenii îi primeau în schimbul consemnării la domiciliu pentru a putea ajunge rapid la datorie în caz că sunt chemaţi.

"Poliţistul era acasă şi aşteaptă un telefon dacă se duce sau nu (la serviciu). Dacă se ducea primea bani, şi chiar doar dacă stătea acasă şi primea telefonul primea un spor. Acest spor s-a eliminat", a explicat Vasilescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor