Pe măsură ce criza se adânceşte, cresc temerile că Marea Britanie doreşte să părăsească Uniunea Europeană

Atunci când Uniunea Europeană a obţinut în mod neaşteptat Premiul Nobel pentru Pace săptămâna trecută, liderii din Germania, Franţa şi Italia au vorbit despre cât de mândri se simt, însă premierul britanic, David Cameron a păstrat o tăcere ciudată, comentează cotidianul american New York Times, remarcând că în Marea Britanie de azi, chiar şi pacea devine ciudată dacă se asociază cu Uniunea.

Luni, guvernul britanic a declarat că doreşte să se retragă de la aplicarea legislaţiei europene în cazul a circa 133 de măsuri privind cooperarea în domeniul infracţionalităţii şi justiţiei, cu a căror cedare către UE fusese iniţial de acord.

Cu o săptămână mai devreme, Cameron a susţinut un plan pentru un nou buget pentru ţările care folosesc moneda euro, ceea ce ar plasa ţara sa, care nu utilizează moneda unică, ferm la marginea exterioară Europei. Premierul britanic a făcut aluzie că ar putea organiza un referendum privind relaţiile Marii Britanii cu Uniunea, în timp ce un ziar a relatat duminică, fără a exista nicio infirmare, că unul dintre miniştrii cabinetului de la Londra doreşte ca Marea Britanie să ameninţe în mod deschis cu părăsirea blocului comunitar.

Toate aceste acţiuni au alimentat temerea că Marea Britanie se îndreaptă în mod inevitabil către ieşirea din UE, în timp ce analiştii politici şi financiari au inventat chiar termenul 'Brixit', o variantă a lui 'Grexit' - prescurtarea pentru plecarea, îndelung prezisă a Greciei din zona euro.

Pe de altă parte, Cameron susţine că încearcă să păstreze Marea Britanie în Uniune şi argumentează că acordul popular cu privire la calitatea Marii Britanii de membru al UE poate fi redobândit numai prin reorientarea relaţiei pe piaţa unică europeană şi pe slăbirea altor legături.

Marea Britanie a fost întotdeauna ambivalentă în privinţa proiectului european. Spre deosebire de cele şase state fondatoare - Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda, toate învinse sau ocupate în Al Doilea Război Mondial - Marea Britanie a fost o învingătoare. În mitologia sa naţională, războiul nu a fost nici un moment de ruşine, nici o umilire, ci momentul de graţie al ţării, când ţara s-a opus fascismului. Din acest motiv, ideea de reconciliere prin integrare nu s-a bucurat niciodată în Marea Britanie de succesul de pe continent.

Spre deosebire de multe state membre, Marea Britanie a oferit întotdeauna mai mult în contribuţiile la Uniune decât a primit în subvenţii.

Or, după aproape trei ani de criză în zona euro, opinia publică britanică şi-a înăsprit atitudinea, iar majoritatea covârşitoare a deputaţilor conservatori sunt eurosceptici şi mulţi se declară în privat în favoarea retragerii din UE.

Pentru unii parlamentari, este o chestiune de convingere; alţii resimt în schimb ameninţarea concurenţei UKIP (Partidul Independenţei Regatului Unit), care doreşte părăsirea totală de către Marea Britanie a blocului comunitar.

Guvernele britanice anterioare au susţinut că, dacă nu erau de acord cu ceva, aveau şansa de a schimba sau opri acel lucru doar dacă aveau aceleaşi statut ca şi ceilalţi parteneri europeni.

Prin contrast, Cameron caută un nou acord, care abandonează orice pretenţie de a fi în centrul Uniunii Europene. El nu doreşte, spre exemplu, să oprească zona euro de la o integrare fără Marea Britanie şi recunoaşte că acest lucru este necesar pentru a salva euro.

Poate funcţiona, oare, o relaţie mai îndepărtată între Marea Britanie şi UE?

În luna iulie a acestui an, un sondaj YouGov a sugerat că, dacă Cameron ar renegocia termenii relaţiei cu UE aşa cum îşi doreşte şi ar recomanda acceptarea lor, 42% ar vota să rămână în blocul comunitar, faţă de 34% care şi-ar dori o plecare.

Pe de altă parte, deşi strategia lui Cameron poate avea o motivaţie politică internă, există riscul simultan de a reduce influenţa Marii Britanii pe scena mondială şi de a face din 'Brixit' o profeţie care se auto-îndeplineşte.

Pentru a ţine ancorată Marea Britanie în Europa, Cameron are nevoie să iasă dintr-o serie de negocieri cu succes, sau cel puţin să-şi convingă propriul său partid sceptic că s-a întâmplat astfel.

Cel mai urgent, premierul britanic se confruntă cu discuţii dure despre următorul ciclu pe şapte ani de cheltuieli al Uniunii Europene. Mulţi oficiali şi o serie de observatori se aşteaptă ca acesta să îşi exercite dreptul de veto în privinţa unui acord bugetar la un summit din noiembrie.

Această atitudine îi va satisface pe eurosceptici doar dacă Cameron se va întoarce cu o ofertă îmbunătăţită mai târziu. Cu toate acestea, încercarea de a juca pe placul ''galeriei'' sale interne printr-un veto agresiv îi poate înstrăina chiar pe acei aliaţi europeni de care Cameron va avea nevoie în discuţiile ulterioare, în orice efort de a redefini relaţia Marii Britanii cu UE.