Proaspătul prim-ministru desemnat Ion Păduraru este nevoit să depună mandatul

Candidatul înaintat de preşedintele Nicolae Timofti la funcţia de prim-ministru, Ion Păduraru a renunţat la mandatul de premier, dând undă verde candidatului propus de majoritatea parlamentară formată din cei 55 de deputaţi.
Ion Păduraru, candidatul desemnat la funcţia de premier
Ion Păduraru, candidatul desemnat la funcţia de premier (captură: privesc.eu)

Ion Păduraru, premierul desemnat de şeful statului consideră că o confruntare cu fracţiunile politice care au format deja o majoritate parlamentară nu are rost.

„Nu cred că ar fi în beneficiul ţării şi nici corect din punct de vedere politic să existe o eventuală confruntare a mea cu majoritatea parlamentară stabilită. L-am anunţat pe domnul preşedinte că-mi depun mandatul pe care mi l-a încredinţat domnia sa abrogând deja decretul respectiv”, a declarat Păduraru în cadrul unui breafing organizat la finele zilei de vineri, la nici 24 de ore de când a fost desemnat.

Mai mult, în opinia candidatului desemnat în calitate de premier, nu există necesitatea „de a purta un dialog la nivel politic şi parlamentar” cu majoritate parlamentară formată. Potrivit acestuia, odată ce există deja un candidat propus de această coaliţie, el nu are cum să obţină votul de încredere a parlamentului.

„Între timp şefului statului i-a fost prezentată o declaraţie nouă semnată de 55 de deputaţi prin care se atestă crearea unei majorităţi parlamentare care a făcut propunerea de desemnare a d-lui Pavel Filip în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru. În aceste condiţii în care există o majoritate parlamentară certă constat lipsa oricăror perspective de a purta un dialog la nivel politic şi parlamentar în vederea sarcinilor care-mi revin conform Constituţiei în calitate de prim-ministru desemnat”, a adăugat Ion Păduraru, conform Privesc.eu.

„Prin urmare, nu mai am statutul de prim-ministru desemnat şi urmează în continuare declanşarea procesului politic. În opinia mea, candidatura propusă de către majoritatea formalizată în parlament, a d-ui Pavel Filip este una de compromis şi domnul preşedinte urmează să o examineze în conformitate cu prevederile Constituţiei”, a conchis fostul premier desemnat, Ion Păduraru.

Reamintim că Ion Păduraru a fost propus de şeful statului la funcţia de premier după două zile de proteste în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe de o parte, iar pe de altă parte, din cauza presiunilor din partea PD care veneau cu candidatura lui Vlad Plahotniuc.

Preşedintele Timofti a ţinut piept presiunilor şi a respins candidatura lui Plahotniuc de câteva ori, iar joi seara, in jurul orei 23:00 acesta a semant decretul prin care l-a propus pe consilierul prezidenţial, Ion Păduraru la funcţia de prim-ministru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe