Regimul cubanez arestează la domiciliu activiştii pro-democraţie pentru a înăbuşi proteste în toată ţara

Demonstraţii în Cuba, împotriva regimului comunist condus de Miguel Diaz-Canel. Havana, 11 iulie 2021
Demonstraţii în Cuba, împotriva regimului comunist condus de Miguel Diaz-Canel. Havana, 11 iulie 2021 (Yamil Lage/AFP via Getty Images)

Partidul Comunist Cubanez a reuşit să blocheze protestele anti-regim planificate luni, reţinând şi intimidând un număr de activişti, potrivit mai multor rapoarte.

Săptămâna aceasta, în toată ţara erau planificate proteste pe scară largă, sub umbrela „Marşului civic pentru schimbare”. Demonstraţiile militau pentru o mai mare libertate politică şi eliberarea activiştilor politici arestaţi.

Protestele pro-democraţie, organizate de Arhipelago, un grup de opoziţie condus de dramaturgul cubanez Yunior Garcia Aguilera, în vârstă de 39 de ani, au fost interzise de regimul comunist, care se află, acum, sub conducerea dictatorului Miguel Diaz-Canel.

Duminică, Aguilera a fost împiedicat să-şi părăsească propria casă după ce roiuri de ofiţeri de poliţie în civil şi susţinători ai regimului i-au înconjurat apartamentul. Liniile telefonice şi conexiunea sa la internet au fost, de asemenea, întrerupte, a declarat organizatorul pentru Washington Post.

Activistul a fluturat un trandafir alb de la fereastra apartamentului său şi a atârnat un panou pe care scria „Sunt arestat la domiciliu”. Oamenii regimului s-au grăbit să acopere faţada clădirii sale şi ferestrele sale cu un steag cubanez uriaş, potrivit wapo.

Grupuri pentru drepturile omului au subliniat, de asemenea, că liderii protestelor au fost intimidaţi, ameninţaţi şi împiedicaţi să iasă în stradă pentru a demonstra.

„Observăm o creştere a numărului de persoane care sunt reţinute şi o escaladare a utilizării intimidării şi ameninţărilor cu violenţa”, a declarat Laritza Diversent, fondatorul grupului pentru drepturile omului Cubalex, pentru Bloomberg.

O serie de activişti au distribuit online înregistrări video care arată că apartamentele le sunt înconjurate de numeroşi agenţi ai regimului comunist care scandează împotriva lor numindu-i „trădători” şi „mercenari”. Jurnalista şi bloggeriţa cubaneză Yoani Sanchez a scris pe Twitter că internetul i-a fost tăiat.

EFE, agenţia de presă spaniolă, a declarat că reporterilor săi din Cuba le-au fost revocate permisele de muncă, ceea ce a determinat Madridul să protesteze, cerând reacreditarea jurnaliştilor.

Protestele planificate luni au urmat revoltelor fără precedent din iulie, cele mai mari de la instaurarea dictaturii comuniste conduse de Fidel Castro în 1959.

Protestele din vară, faţă de lipsa de libertate şi înrăutăţirea condiţiilor economice, au determinat autorităţile cubaneze să taie internetul în toată ţara.

Recent, Cuba trece printr-o criză alimentară şi inflaţie a preţurilor la alimentele de bază, survenite pe fondul înrăutăţirii condiţiilor economice din ţară. Evoluţia este agravată de pandemia COVID-19.

Regimul comunist cubanez a ripostat susţinând că protestele planificate săptămâna aceasta fac parte dintr-o campanie de destabilizare organizată de SUA, care menţine un embargo din perioada Războiului Rece asupra Cubei. Oficialii americani au negat acuzaţiile.

Duminică, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a condamnat ceea ce el a numit „tactici de intimidare” folosite de regimul cubanez pentru a reprima protestele, care coincid şi cu redeschiderea ţării după 20 de luni de blocaje cauzate de pandemie.

Blinken a spus că Washingtonul va lua măsuri care să sprijine poporul cubanez şi să caute tragerea la „răspundere” a oficialilor cubanezi pentru oprimarea poporului lor. De asemenea, secretarul de stat a cerut regimului cubanez să respecte drepturile cubanezilor şi să menţină deschise liniile de internet şi telecomunicaţii.

„În iulie, poporul cubanez a ieşit în stradă cu curaj, spontan, pentru a cere schimbarea guvernului lor, respect pentru drepturile omului, o mai mare libertate de exprimare şi încetarea gestionării economice proaste de către un regim autoritar care nu a reuşit să le îndeplinească cele mai elementare nevoi”, a spus Blinken într-un comunicat.

„Regimul cubanez a răspuns cu violenţă, cenzură, arestări şi procese sumare, negând cetăţenilor lor dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire paşnică”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe