Reuniunea ruso-americană pe tema crizei din Siria, amânată

Preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus Vladimir Putin.
Preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus Vladimir Putin. (JEWEL SAMAD / AFP / GettyImages)

Statele Unite au amânat marţi o întâlnire cu diplomaţii ruşi, în cadrul căreia urma sa poarte discuţii referitoare la o viitoare conferinţă internaţională privind Siria, denumită ”Geneva 2” şi propusă în luna mai de SUA şi Rusia cu scopul de rezolva criza din Siria, a declarat luni pentru Associated Press un înalt oficial american sub protecţia anonimatului.

Potrivit oficialului american, subsecretarul american de stat, Wendy Sherman, şi ambasadorul SUA la Damasc, Robert Ford, trebuiau să se întâlnească săptămâna aceasta la Haga cu omologii lor ruşi, însă întâlnirea a fost amânată din cauza evaluărilor în curs de desfăşurare ale Administraţiei de la Washington privind posibila utilizare a armelor chimice în Siria.

Întâlnirea va fi reprogramată, susţine oficialul citat, întrucât este necesar să se găsească o soluţie politică în Siria, unde conflictul dintre forţele lui Assad şi rebeli escaladează.

”Este regretabil că partenerii noştri au decis să anuleze întrevederea bilaterală dintre Rusia şi SUA pentru a discuta probleme legate de convocarea unei conferinţe internaţionale privind Siria”, a declarat un oficialul rus pe contul său de Twitter.

”Elaborarea mecanismelor unei soluţionări politice în Siria ar fi fost extrem de utilă chiar acum”, având în vedere faptul că ameninţarea cu o acţiune militară planează asupra Siriei, a adăugat acesta.

Folosirea armelor chimice în Siria

La 21 august armata a efectuat o ofensivă la est şi vest de capitala Damasc, în timpul căreia opoziţia siriană a acuzat regimul lui Assad că ar fi utilizat arme chimice care au dus la moarte unui număr mare de oameni.

În dimineaţa zilei de miercuri, 21 august, trei spitale din Damasc, susţinute de organizaţia internaţională Medicii Fără Frontiere (MFF), au raportat că în mai puţin de trei ore, 3.600 de pacienţi au prezentat simptome neurotoxice, iar 355 dintre aceştia au murit. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a înregistrat, de asemenea, peste 300 de morţi cauzate de gaze toxice, printre care şi zeci de rebeli.

Regimul sirian condus de Assad neagă acuzaţiile potrivit cărora ar fi utilizat gaze toxice împotriva rebelilor şi a civililor.

”Este regretabil că partenerii noştri au decis să anuleze întrevederea bilaterală dintre Rusia şi SUA pentru a discuta probleme legate de convocarea unei conferinţe internaţionale privind Siria”, a declarat un oficialul rus pe contul său de Twitter.

Un grup de experţi ONU a fost detaşat pentru a investiga incidentul

Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, a precizat luni, cu puţin înainte de începerea misiunii ONU, că fiecare oră este importantă pentru ancheta experţilor, subliniind că experţii ONU trebuie să aibă ”acces liber la locul faptelor şi să poată desfăşura o anchetă completă, extensivă şi fără obstrucţii”.

Experţii ONU detaşaţi în Siria au fost atacaţi luni de lunetişti neidentificaţi, dar aceştia au reuşit să strângă eşantioane din zona presupusului atac cu arme chimice.

"Primul vehicul al echipei de anchetă asupra armelor chimice a fost atins în mod deliberat, în mai multe rânduri, de tiruri ale unor lunetişti neidentificaţi", susţine într-un comunicat purtător de cuvânt al ONU.

Şeful diplomaţiei americane John Kerry sublinia duminică că are "extrem de puţine îndoieli" privind utilizarea de arme chimice în Siria, la 21 august, potrivit unui responsabil al Departamentului de Stat al SUA, citat de AFP.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Obama, Jay Carney, a declarat că preşedintele american, alături de statele aliate, evaluează reacţia corespunzătoare în faţa folosirii armelor chimice în Siria.

Rusia, care este un aliat al preşedintelui Bashar al-Assad, susţine că în spatele presupusului atac cu arme chimice stau de fapt rebelii sirieni. Iar preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, într-o convorbire telefonică cu premierul britanic David Cameron, că nu există dovezi care să ateste că armata siriană ar fi fost cea care a folosit arme chimice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe