Rusia pregăteşte un plan anti-criză în valoare de 18 miliarde de euro


Vicepremierul rus Igor Şuvalov.
Vicepremierul rus Igor Şuvalov. (Captură Foto)

Guvernul rus pregăteşte lansarea unui program anti-criză în valoare de 18 miliarde de euro (1,375 trilioane de ruble), într-o încercare de a repune pe picioare economia ţării afectată de sancţiunile occidentale, preţurile globale la petrol tot mai mici şi devalorizarea rublei, a declarat miercuri vicepremierul rus Igor Şuvalov.

După o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, Şuvalov a declarat: „Conform acestui plan trebuie să finanţăm în prezent o serie de măsuri cu o valoare totală de 1,375 trilioane de ruble”, relatează agenţia de ştiri Interfax.

Şuvalov a declarat că banii vor proveni de la buget precum şi din fondul naţional pentru ajutor social – o sumă imensă de bani acumulată de-a lungul ultimilor ani de pe urma exporturilor de petrol realizate când preţul acestuia era foarte ridicat.

Putin a declarat că Moscova se aştepta ca „regulile economice internaţionale” să fie stabile, dar că acum şi-a învăţat lecţia.

„În ciuda stabilităţii exterioare a regulilor economice internaţionale, de fapt ele sunt supuse eroziunii de către factori politici”, a declarat liderul rus.

„Am fost de fapt destul de naivi, gândindu-ne că aceste fundamente ale economiei globale sunt de nezdruncinat”, a spus el.

Planul anti-criză a fost discutat timp de mai multe zile şi publicaţia Kommersant a informat că acesta conţine peste 100 de clauze ce urmăresc să susţină creşterea şi diversificarea economiei şi să ajute afacerile mici şi mijlocii.

Pe lângă ajutorul considerabil acordat sistemului bancar rusesc, până la 50 de miliarde de ruble vor fi alocate susţinerii sectorului agricol, 20 de miliarde de ruble pentru industrie şi 16 miliarde pentru ministerul sănătăţii, a declarat Şuvalov.

Rusia se pregăteşte pentru recesiune în 2015 deoarece economia sa are de înfruntat o triplă lovitură: preţurile la petrol oscilante şi în scădere, devalorizarea rublei şi sancţiunile impuse de Occident după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi după ce Moscova a ales să ajute separatiştii din estul Ucrainei cu armament şi soldaţi – o acuzaţie pe care Rusia o respinge.

Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe