Savantul iranian se intoarce acasa, sustinand ca a fost torturat de CIA

Savantul nuclear Shahram Amiri este primit de familie şi prieteni în Iran, pe aeroportul Imam Khomeini din Tehran, în 15 iulie. Amiri a afirmat că a fost supus torturilor de către agenţi CIA
Savantul nuclear Shahram Amiri este primit de familie şi prieteni în Iran, pe aeroportul Imam Khomeini din Tehran, în 15 iulie. Amiri a afirmat că a fost supus torturilor de către agenţi CIA (Atta Kenare / Getty Images)

Omul de stiinta iranian, care a pretins ca a fost rapit de catre CIA si supus unor intense "torturi fizice si psihice", a aterizat in Teheran joi.

Shahram Amiri a zburat inapoi acasa din Statele Unite, dupa ce s-a refugiat in aripa iraniana a Ambasadei Pakistanului la Washington.

Amiri a disparut in timp ce se afla intr-un pelerinaj la Hajj, Arabia Saudita, anul trecut. De atunci, au fost facute trei declaratii video care aveau mesaje contradictorii pentru motivul disparitiei lui.

La o conferinta de presa, dupa sosirea sa in Iran, Amiri a sustinut ca a fost rapit si interogat de catre CIA pentru informatii cu privire la programul nuclear al Iranului.

Oficialii de la Washington neaga faptul ca Amiri a fost torturat si declara ca acesta a fugit din Iran de buna voie. "Noi nu l-am rapit. El a venit in Statele Unite de buna voie. Iar noaptea trecuta, a parasit Statele Unite de buna voie", a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat al SUA, Philip Crowley, joi.

Crowley a afirmat ca Statele Unite l-au ajutat sa plece din Statele Unite. "A fost nevoie de asistenta pentru a-l ajuta sa plece, si in masura in care am putut, l-am ajutat s-o faca."

La conferinta de presa a lui Amiri in Iran, el a afirmat ca agentii CIA si israelieni au cooperat la interogatoriul sau in primele luni de la pretinsa sa capturare.

"Am fost sub cea mai dura tortura mentala si fizica", a declarat el. "Americanii au vrut ca eu sa spun ca am fugit in America din propria vointa si sa ma foloseasca pentru descoperirea unor informatii false despre activitatea nucleara a Iranului. Dar, cu voia lui Dumnezeu, am rezistat", a afirmat el.

Cu toate acestea, el a subliniat ca nu a avut nici o implicare in programul nuclear iranian, descriindu-se doar ca un cercetator "simplu care lucra la o universitate".

"Eu nu sunt implicat in nici un fel de munca secreta. Nu am avut nici acces la informatii secrete", a afirmat el.

La inceputul acestui an, pe internet, au fost postate doua videoclipuri, aparent de Amiri, oferind date contradictorii cu privire la felul in care a ajuns in Statele Unite.

Intr-un al treilea video postat recent, el a spus ca a fost rapit de catre Statele Unite.

Oficiali americani afirma in conditii de anonimat ca Amiri a fugit de buna voie din Iran si a fost pus intr-un program similar cu cel al sistemului de protectie a martorilor. Apoi, mai tarziu, el a avut o cadere psihica si a decis sa se intoarca in Iran, deoarece ii lipsea familia.

"El a furnizat informatii utile Statelor Unite. Iranienii il au acum", o sursa de securitate anonima a declarat pentru BBC. "In termeni de cine a castigat, nu este nici macar......"

Washington Post a citat o alta sursa de securitate SUA, spunand ca Amiri a lucrat pentru CIA de peste un an si a primit suma de 5 milioane de dolari.

Amiri a fost intampinat de sotia si fiul sau intr-o reuniune plina de lacrimi, pe aeroportul international din Teheran, joi dimineata.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe