Secretarul britanic pentru Brexit lanseaza critici la adresa lui Emmanuel Macron

Secretarul britanic pentru Brexit, Dominic Raab
Secretarul britanic pentru Brexit, Dominic Raab (John Thys/AFP/Getty Images)

Secretarul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, l-a acuzat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că recurge la “atitudini şi tactici politice insipide”, adăugând că strategia de negociere a UE “pare să fie proiectată pentru a atinge obiective politice, precum generarea de tensiuni în Marea Britanie”.

Raab a făcut comentariile în timpul unei apariţii la emisiunea Newsnight de la BBC, difuzată luni seară, potrivit Express.co.uk.

El a susţinut că summitul de luna trecută din Salzburg, unde propunerile Marii Britanii pentru Brexit au fost respinse, a fost urmat de anumite “atitudini şi tactici politice destul de insipide”.

Întrebat la cine se referă, Raab a răspuns: “Ei bine, cu toţii am văzut limbajul care a fost folosit de unii lideri”.

Raab a fost întrebat apoi în mod specific de prezentatoarea Emily Maitlis de la BBC dacă a făcut referire la preşedintele francez Emmanuel Macron.

El a confirmat aceste suspiciuni, adăugând că refuză să se implice într-un duel personalizat cu Macron.

Macron a provocat o controversă în Salzburg când a afirmat că Brexitul este “alegerea poporului britanic, o alegere promovată de cei care au prezis soluţii uşoare. Aceia sunt mincinoşi”.

În timpul interviului de la Newsnight, Raab a folosit unele cuvinte dure şi la adresa negociatorilor UE.

El a sugerat că aceşti negociatori folosesc o “strategie de negociere politică ce pare să fie concepută pentru atingerea unor scopuri politice, precum generarea de tensiuni în Marea Britanie, în special cu privire la Irlanda de Nord”.

În decembrie 2017, Marea Britanie a acceptat aşa-numitul plan backstop cu UE, care prevede că Irlanda de Nord va rămâne aliată la Piaţa Unică Europeană în cazul în care nu se va încheia un nou acord.

Unii promotori ai Brexitului, inclusiv fostul secretar de externe Boris Johnson, se opun cu tărie planului backstop, precizând că acesta încalcă suveranitatea Marii Britanii.

Raab a avertizat UE că, în cazul în care nu se va face un compromis în această privinţă, va fi un Brexit fără niciun acord.

“Realitatea este că am demonstrat o oarecare ambiţie şi pragmatism”, a precizat Raab, adăugând că în cazul în care UE nu adoptă o poziţie similară “nu vom încheia un acord”.

“Sunt încrezător că încă putem face acest lucru, dar este nevoie de negocieri în ambele direcţii”.

Raab a recunoscut că Marea Britanie şi UE se află în continuare la o oarecare distanţă de un acord oficial.

“În legătură cu problemele cheie din aceste negocieri - protocolul privind Irlanda de Nord şi parteneriatul economic – încă mai avem lucruri de făcut”, a afirmat el.

Raab a fost un susţinător proeminent al Brexitului în timpul referendumului din 2016 privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană.

El a preluat poziţia de secretar pentru Brexit după ce predecesorul său, David Davis, a demisionat în semn de protest faţă de propunerile premierului Theresa May privind ieşirea ţării din blocul european.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe