Tăriceanu critică vehement numirea lui Eduard Hellvig la şefia SRI

Călin Popescu Tăriceanu, PNL
Călin Popescu Tăriceanu, PNL (Epoch Times România)

Prezent marţi seară în platoul B1 TV, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a manifestat nemulţumirea că un personaj atât de neexperimentat precum fostul său coleg liberal, Eduard Hellvig, a ajuns să fie şeful celui mai important serviciu secret din România - SRI.

"Are noul şef al SRI o expertiză cunoscută în domeniul Serviciilor Secrete? Are o expertiză pe domeniul securităţii naţionale? Are o carte de vizită impresionantă într-un alt domeniu, e un manager de excepţie care se adaptează? La aceste întrebări nu am un răspuns şi constat o anumită situaţie deficitară", a declarat Tăriceanu făcând referire la noul şef al SRI.

Pe Eduard Hellvig, şeful PLR susţine că l-a cunoscut personal, în sensul că a participat la unele reuniuni comune timp de aproape 4 ani, şi dezvăluie ca niciodată "nu l-a auzit niciodată vorbind public, nu la o televiziune, sau la vreo reuniune politică public, nici măcar în cadrul unei şedinţe, în aşa fel încât să pot să îmi fac o părere pozitivă sau nu."

"În cazul acesta eu am votat împotrivă şi nu mă ascund. Cu tot respectul pentru cei care aspiră la astfel de funcţii, eu cred că România, mai ales într-o funcţie ca aceasta de şef al celui mai important serviciu secret, ar fi trebuit să promoveze o personalitate care să aibă o anumită autoritate profesională care să îl ajute să se impună în faţa celorlalţi.

Eu cred că ar fi trebuit să aibă mai multe atuuri, o anumită experienţă în domeniu serviciilor, sau o anumită experienţă politică, o anumită credibilitate şi autoritate. Nu cred că aceste criterii sunt îndeplinite (de Hellvig)", a subliniat Tăriceanu.

Întrebat de ce crede că Victor Ponta a fost de acord atât de uşor cu opţiunea lui Klaus Iohannis pentru şefia SRI, şeful Senatului a replicat: "Părerea mea este că pentru premierul Ponta nu a fost cu adevărat o miză care să merite, nu a fost o miză guvernamentală. Nu spun că este o chestiune puţin importantă, dar probabil că în conjunctura dată a apreciat că e mai bine să dea un vot favorabil".

Pentru a afla mai multe despre cariera politică a lui Eduard Hellvig intraţi aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne