Un seism puternic în insula canadiană Vancouver

Cutremur de 6,6 grade pe scara Richter în Canada.
Cutremur de 6,6 grade pe scara Richter în Canada. (youtube.)

Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 grade pe scara Richter a zguduit, miercuri noapte (ora locală 20.14), insula Vancouver din vestul Canadei, conform Centrului american de Supraveghere Geologică.

Seismul a fost urmat imediat de două replici cotate la 5 (ora locală 20.26) şi 4,2 (ora locală 20.41) grade pe scara Richter.

Centrul cutremurului a fost localizat la o adâncime de 11,4 kilometri şi la o distanţă de 40 de kilometri, în sud-vest, de oraşul-port Alice din Columbia Britanică, în largul coastelor insulei din Oceanul Pacific.

Conform primelor rapoarte, nu au existat victime sau pagube şi nici pericolul unui tsunami. Cel puţin 650 de persoane au relatat efectele resimţite ale cutremurului.

Regiunea nu a mai înregistrat un cutremur cu o magnitudine asemănătoare sau mai mare din 2004.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe