UPDATE: 105.000 de autovehicule au problema emisiilor de noxe

În România sunt 105.000 de autovehicule cu problema emisiilor de noxe. Dealerii vinovaţi vor fi traşi la răspundere pentru acest scandal, anunţă autorităţile.
(Justin Sullivan/Getty Images)

UPDATE: Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a declarat, joi, după şedinţa la care au luat parte reprezentanţi ai Ministerul Mediului şi ai RAR, că, în prezent, în România, se află 105.000de autovehicule cu problema emisiilor de noxe.

“În România sunt 105.000 de cărţi eliberate ale maşinilor germane cu probleme, dintre care 56.000 sunt noi, la data înmatriculării, iar restul second-hand. Totodată, se află nevândute 300 de autoturisme pentru care nu se vor mai elibera cărţi de identitate până la remedierea problemelor emisiilor de noxe”, a declarat Iulian Matache, citate de Realitea.net.

Ministrul a mai precizat că a solicitat grupului Volkswagen numerele de identificare a autoturismelor echipate cu motoarea EA189, respectiv cele cu probleme la emisiile de noxe.

"Sunt implicate autoturisme Volkswagen, Audi, Skoda şi Seat. RAR va comunica Volkswagen toate datele despre autovehiculele care trebuie să fie chemate în service şi repareate”, a declarat Matache.

La rândul său, preşedintele ANPC, Marius Dincă, a explicat că dealerii vinovaţi vor fi traşi la răspundere pentru acest scandal, cu amenzi între 20.000 şi 100.000 de lei. "Nu putem să tragem la răspundere grupul german Volkswagen" a punctat şeful ANPC.

***

Scandalul Volkswagen determină autorităţile din România să ia măsuri drastice. Surse din piaţa auto, citate de B1 TV, au dezvăluit că Registrul Auto Român (RAR) nu mai eliberează cărţi de înmatriculare pentru maşinile Volkswagen Euro 5 care urmau să fie vândute în ţara noastră.

Decizia ar avea ca scop limitarea efectelor acestui scandal în România. Se încearcă, practic, aplicarea unei măsuri preventive pentru a nu îngreuna şi mai mult numărătoarea maşinilor Volkswagen din ţara noastră. Până acum nu a fost dată publicităţii nicio cifră oficială în acest sens.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, anunţa, în urmă cu o săptămână, că oficialii români au creat un grup de lucru pentru identificarea măsurilor care ar trebui luate de statul român în cazul scandalului Volkswagen, în contextul în care Comisia Europeană a solicitat celor 28 de state membre UE să demareze propriile investigaţii la nivel naţional cu privire la autoturismele cu motorizare diesel.

La rândul său, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că statul român a fost înşelat prin inducerea în eroare a consumatorilor şi cere măsuri imediate din partea Guvernului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne