Urme enigmatice gigantice descoperite pe fundul Pacificului

Un robot pentru scufundări marine a descoperit în adâncurile abisale ale Oceanului Pacific o serie de urme misterioase care nu corespund nici unui animal marin cunoscut, relevă un studiu realizat de Royal Society Open Science.
Imaginea furnizată de camera oblică de la Autosub6000 Mission 79 (M79) arată două depresiuni superficiale
Imaginea furnizată de camera oblică de la Autosub6000 Mission 79 (M79) arată două depresiuni superficiale (Royal Society Open Science)

Descoperirea din Oceanul Pacific a fost posibilă datorită unui robot pentru scufundări marine, care a fost capabil să fotografieze unele dintre cele 3.500 de urme enigmatice, de aproape 2,5 metri lungime şi 33 de centimetri adâncime. Imaginile sonarului au arătat că aceste amprente sunt distribuite formând urme uşor curbate.

"Nu există dovezi directe despre cauza gropilor. Nu există niciun mecanism geologic cunoscut care să formeze secvenţe curbilinii de gropi superficiale în sedimente", spun autorii studiului.

Oamenii de ştiinţă sugerează că animale vertebrate mari ar fi putut interacţiona cu fundul marin la o adâncime maximă de 4.258 de metri într-un trecut geologic recent.

Enigma ce trebuie descifrată este ce fel de organism a reuşit să lase urme atât de mari. Animalele cunoscute, care trăiesc la aceste adâncimi, au cel mult dimensiunea de un metru, iar oamenii de ştiinţă nu-şi închipuie ce organism abisal ar putea lăsa urme de peste două ori mai mari decât dimensiunea lor, în sedimentul fundului marin.

(Royal Society Open Science)

Şi nici măcar nu încearcă să ghicească de ce, inclusiv dacă presupun că vin aici să cuibărească, deoarece energia consumată la această adâncime ar fi prea mare pentru orice animal marin cunoscut.

(Royal Society Open Science)

Acest tip de modificări geomorfologice pe fundul mării au fost observate în oceane, atât în antichitate cât şi în timpurile moderne şi există înregistrări ale acestora atribuite morselor (Odobenus rosmarus divergens), delfinului alb sau beluga (Delphinapterus leucas) sau balenelor cu cocoaşă (Megaptera novaeangliae), dar toate acestea la adâncimi mai mici.

Au fost găsite în zone abisale fosile de balene din familia Ziphiidae (cunoscute şi sub numele de balenele cu cioc, delfini cu cioc), dar acest lucru nu explică cum au ajuns să se scufunde balenele la aceste adâncimi mari, motiv pentru care cercetătorii speculează cu posibilitatea ca autorul urmelor enigmatice să fie vreo specie din această familie, eventual deja dispărută.

Cu toate acestea „balenele care trăiesc la mari adâncimi sunt dificil de studiat şi, deşi nu se cunosc limitele lor fiziologice de scufundare, nu este exclus că poate exista o balenă în măsură să ajungă la aceste adâncimi în oceanele noastre de azi”, afirmă cercetătorii.

Oamenii de ştiinţă intenţionează să efectueze cercetări care să explice cauza acestor amprente enigmatice de pe fundul mării. Se vor folosi de analize ADN sau chiar de senzori aplicaţi balenelor, care monitorizează adâncimile la care sunt capabile să ajungă acestea.

Articol ştiinţific de referinţă:Geomorphological evidence of large vertebrates interacting with the seafloor at abyssal depths in a region designated for deep-sea mining; Leigh Marsh, Veerle A. I. Huvenne, Daniel O. B. Jones; Published 22 August 2018.DOI: 10.1098/rsos.180286