Ursitoarele

Leagăn de copil din Maramureş atârnat de grindă (Epoch Times România)
Adrian Bucurescu
11.07.2012

În româneşte, denumirea Ursitoarelor este un derivat din verbul a ursi, care, la rândul lui provine din limba tracă, unde este atestat antroponimul URSA, ce înseamnă ”a prevesti; a meni”. În mitofolclorul nostru, Ursitoarele sunt trei zâne, care vin în cele trei zile de la naşterea fiecărui copil şi-i menesc soarta. Li se mai spune şi Urse, Ursoaie sau Ursoaice. Ele hălăduiesc într-un uriaş palat de cleştar. În acest palat se află o sală foarte înaltă şi întinsă, cu o puzderie de candele, ce strălucesc ca stelele cerului; acestea sunt vieţile oamenilor. La naşterea unui prunc, îndată i se toarnă untdelemn în candelă, atât cât îi va fi viaţa de lungă. În fiece clipă se aprind şi se sting sute de candele, întocmai ca vieţile oamenilor.

Ursitoarele vin la casa fiecărui copil, dar numai noaptea, când nu le vede nimeni, şi ursesc viaţa copilului. Ele coboară în casă prin horn şi trebuie să găsească mâncare pentru ele. De aceea, în cele trei zile de la naşterea pruncului, moaşa are grijă să pună în fiecare seară, pe masă, pe sobă ori pe fereastră ceva de-ale gurii, de obicei numai apă, pâine şi sare, rareori şi un pahar de vin. Prin unele sate li se pun şi dulciuri.

Odinioară, părinţii credeau că pot vedea cum vin Ursitoarele noaptea şi că pot auzi ce-i menesc copilului. Ei nu făceau nicio mişcare şi nu scoteau o şoaptă, ca să nu tulbure ursita. Era interzis cu desăvârşire să spună cuiva ce au văzut şi au auzit. Trebuia doar să se roage în gând, toată noaptea, cât poposeau Ursitoarele în camera pruncului, ca venirea lor să fie cu noroc. Dar, fiindcă unii părinţi au povestit altora ce au văzut şi ce au auzit, Ursitoarele s-au făcut nevăzute. Locul părinţilor l-au luat moaşele, crezându-se ca acestea, mai prudente, pot să le vadă şi să le asculte. Când vedea că intră tiptil Ursitoarele, moaşa descânta în gând:

Urselor,

Zânelor,

Frumoaselor,

Fecioarelor,

Cu bine veniţi,

Bine să găsiţi!

Cum vă primim,

Cu pusă masă,

Bucate direse,

Vinaţuri alese,

Aşa vă ospătaţi,

Pân’ vă dumiriţi!

Noroc să meniţi

Fătului nost’!

Ursitoarele vin în jurul leagănului şi încep să-i facă pruncului de ursită. Ele îi spun câţi ani va trăi, ce va face, cum va muri, aşadar cum îi va fi toată viaţa. De obicei, cuvântul hotărâtor îl are cea de-a treia. Ea spune: ”Copilul acesta are să aibă viaţa mea din ziua cutare sau din ziua de astăzi.” Ursitoarea aceea se îmbracă în fiecare zi altfel. Într-o zi este ca o domniţă şi camera ei din palatul lor străluceşte de bogăţii; cei cărora li se urseşte viaţa Ursitoarei din acea zi vor trăi zile fericite de bogăţie. Dar aceştia sunt cei mai puţini. În altă zi ea se îmbracă precum un negustor ori ca un muncitor; aşa va fi şi viaţa celor născuţi în ziua aceea. În altă zi ea se îmbracă în straie ţărăneşti; copiii care se nasc în acea zi vor trudi din greu şi-şi vor câştiga pâinea din sudoarea frunţii lor. Alteori, a treia Ursitoare se îmbracă în haine rupte, zdrenţuite, iar camera ei se preface într-un bordei sărac în care nu se găsesc de niciunele. E ziua celor fără de noroc în viaţă şi săraci lipiţi pământului.

După ce îi menesc copilului tot firul vieţii, Ursitoarele se ospătează iute cu ce au găsit în casă în apoi fug ca să menească alt prunc. Hrana rămasă o ia moaşa ori se dă la trei copii din sat. În unele ţinuturi, Ursitoarele îi cântă pruncului din Cartea Vieţii sau Cartea Zilelor. Tot mai rari sunt cei care se încumetă să pândească Ursitoarele, pentru că se spune că a treia dintre ele obişnuieşte să încheie actul ursirii printr-un blestem cumplit: ”Cine ne-a ascultat întru furiş de mâna pruncului să moară!” Ursitoarele au nume diferite. Ursitoarea sau Torcătoarea, care toarce firul vieţii, Soarta sau Depănătoarea, care deapănă firul pe ghemul vieţii, şi Moartea sau Curmătoarea, care taie firul vieţii. Hotărârea Ursitoarelor este socotită definitivă, neputând fi modificată de nimeni, nici măcar de Stăpânul Universului. Ursitoarele noastre seamănă oarecum cu anticele Parce romane sau Moire greceşti, care controlau destinul tuturor oamenilor, din momentul naşterii până la moarte. Numele lor erau Clothos, Lachesis şi Atropos. Chiar dacă zeii erau consideraţi nemuritori, până şi puternica Hera avea motive să se teamă de puterea Ursitoarelor. Spre deosebire de Ursitoarele românilor, cele ale grecilor şi romanilor erau descrise ca nişte babe urâte. Erau reci şi neiertătoare. Nimeni, nci chiar Zeus nu putea să schimbe destinul pe care acesta îl hotărau. Şi în mitologia germanică şi scandinavică existau Ursitoare, tot trei surori, numite Norne, care păzeau izvorul Urd şi locuiau la rădăcinile arborelui lumii, Yggdrasil. Numele lor era chiar numele destinului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor