Viktor Orban: Politicienii români au jignit foarte mult Ungaria. Trebuie să ne întoarcem la o relaţie normală

Viktor Orban
Viktor Orban (Sean Gallup/Getty Images)

Prezent sâmbătă la Băile Tuşnad, premierul ungar Viktor Orban a declarat că relaţiile româno-ungare s-au deteriorat după anul 2012, că politicienii români au jignit de multe ori Ungaria, însă, a venit timpul ca cele două ţări să îşi refacă legăturile, informează Agerpres.

"Până în 2012, şi chiar şi în 2012, eu cred că această relaţie dintre România şi Ungaria s-a bazat pe nişte principii foarte bune, pragmatice şi de încredere. Din păcate, în 2012 s-a schimbat situaţia. Eu nu-mi aduc aminte ca politicienii să fi jignit Ungaria de atâtea ori vreodată în istorie, de câte ori s-a întâmplat acest lucru din 2012.

Noi nu am făcut nimic, noi nu ne-am revanşat şi nici nu o să ne revanşăm, pentru că noi suntem interesaţi într-o relaţie bună, eficientă cu România. Dar problema e că nimeni nu înţelege ce se întâmplă. Adică de ce nu se întâmplă absolut nimic", a declarat Viktor Orban, adăugând că înţelege faptul că în România au avut loc schimbări politice odată cu alegerea lui Klaus Iohannis.

Însă, odată ce trec aceste "tunete şi fulgere" şi lucrurile în politica română se rearanjează, Viktor Orban ar dori ca relaţia dintre cele două ţări să nu mai fie încărcată 'cu acele lucruri care au încărcat-o după 2012 şi până acum'.

"Nu ştiu dacă se va întâmpla, dacă există totuşi o dorinţă foarte clară de partea română, de partea celor care fac politica externă a României să se revină sa relaţia normală, eficientă, care a existat până în 2012. Noi nu ştim dacă politicienii români, dacă cei responsabili cu această politică externă vor să reluăm relaţia, pentru că noi, Ungaria spunem că această relaţie nu ar fi trebuit să se strice după 2012, pentru ca această relaţie este importantă pentru România, pentru Ungaria deopotrivă, pentru comunitatea maghiarilor din România, pentru maghiarii din Ungaria, pentru români. Deci, eu cred că trebuie, bunul simţ ne indică faptul că trebuie să ne întoarcem la o relaţie eficientă dintre România şi Ungaria", a concluzionat Viktor Orban.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne