Zegrean acuză politicul de presiuni asupra CCR

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR).
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR). (Epoch Times)

”Nu se poate ca de fiecare dată când avem de luat o decizie să apară reprezentanţi ai politicului să ne spună ce avem de făcut şi ce decizii trebuie să luăm. Ni se atrage atenţia că vom fi învinuiţi că dacă se întâmplă ceva noi vom fi traşi la răspundere. Am jurat să respectăm Constituţia şi legile ţării. De fiecare dată când analizăm o lege verificăm să fie în acord cu Constituţia”, a declarat Augustin Zegrean, joi, 22 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a afirmat că în urma deciziei privind Legea Big Brother au apărut politicieni care au făcut afirmaţii grave la adresa Curţii Constituţionale, ce urmăresc să pună sub presiune această instituţie.

”Au apărut chiar reprezentanţii unor instituţii ale statului sau parlamentari care au făcut declaraţii deosebit de grave la adresa Curţii în legătură cu aceste decizii. Acuzaţiile sunt de natură de a pune presiune asupra judecătorilor Curţii şi nu vă ascund că la ultima întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene, unul dintre judecătorii Curţii s-a plâns că se teme, că îi este frică să fie judecător la Curtea Constituţională”, a declarat preşedintele CCR.

Întrebat dacă el a fost ameninţat, preşedintele Curţii Constituţionale a răspuns că nu a fost el ameninţat personal, ci presiunea s-a pus asupra instituţiei.

Întrebat despre posibilitatea de a se adresa unor instituţii europene, aşa cum s-a întâmplat în cazul referendumului din 2012, Augustin Zegrean a spus că nu este aceeaşi situaţie.

”Nu, nu luăm în calcul aşa ceva, atunci se punea în discuţie desfiinţarea instituţiei, acum nu e cazul. Atunci vroiau să ne ia pe toţi odată, acum văd că ne iau pe rând”, a răspuns râzând Augustin Zegrean.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne