Zegrean, despre apelul lui Iohannis: Toţi avem dreptul să cerem, dar asta nu-i sperie cu nimic pe parlamentari

Faptul că preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii privind organizarea judiciară, pe care a fost nevoit să o promulge, nu e o cale de atac, ci doar o sugestie, o opinie, a remarcat fostul şef CCR Augustin Zegrean, care a explicat ce soluţii există pentru ca actul normativ să nu intre în vigoare.
Augustin Zegrean
Augustin Zegrean (Epoch Times România)

Parlamentul nu este obligat să dea curs solicitării preşedintelui Klaus Iohannis să reia din toamnă dezbaterile pe legile Justiţiei, a explicat joi, la Digi24, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean.

"Faptul că a solicitat reexaminarea legii de către Parlament nu este o cale de atac, este o sugestie, o opinie în legătură cu actul normativ. Alte posibilităţi preşedintele nu are, pentru că în sistemul nostru constituţional preşedintele nu are drept de veto. Faptul că a solicitat reintrarea legii în circuitul parlamentar nu obligă Parlamentul cu nimic. Toţi avem dreptul să cerem, dar asta nu-i sperie cu nimic pe parlamentari. Să repornească circuitul legislativ, ar trebui ca cineva să facă o propunere, un proiect de modificare a acestor legi sau o propunere legislativă. Asta o pot face fie Guvernul, fie parlamentarii. Orice parlamentar are dreptul la iniţiativa legislativă şi poate să propună o modificare la o lege", a declarat Zegrean.

Potrivit fostului şef CCR, în acest moment, ar putea Guvernul să abroge aceste legi, printr-o Ordonanţă de Urgenţă.

"Cu posibilitate de a se pune în practică mai puţin, pentru că este guvernul aceleiaşi formaţiuni politice sau coaliţii care conduce şi Parlamentul, dar tehnic acest lucru ar fi posibil. În acea zi în care se publică în Monitorul Oficial legea respectivă, apare şi o ordonanţă care spune că se amână intrarea în vigoare sau se abrogă. Sigur că nu se sfârşeşte lumea prin promulgarea acestor legi. O să vină un alt Parlament şi o să le modifice, nu e prima dată când se întâmplă asta. În 2004 a fost un Cod penal care a fost publicat char în Monitorul Oficial, care nu a intrat în vigoare niciodată. Au mai fost încercări de a face praf legislaţia", a precizat Zegrean.

Reamintim că preşedintele Iohannis a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este obligat să promulge modificările uneia dintre legile Justiţiei - legea 304/2004 - căci a epuizat toate căile constituţionale de atac, însă a cerut Parlamentului să o rediscute în toamnă, în următoarea sesiune parlamentară. Şi nu doar această lege, ci şi celelalte legi ale Justiţiei. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne